Si totusi

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 13 martie 2011

Si totusi, o dilema ramane nerezolvata. Plecarea in strainatate nu se rezuma la bani. Pentru oamenii cu studii superioare, pentru mintile de elita, pentru sufletele rafinate, plecarea e intai altceva, apoi banii. Acel altceva e demnitatea. Accesul la o viata in care valorile sunt recunoscute si pretuite. In cazul in care vorbim despre valori. Despre abilitati profesionale, despre talent in arta, despre inventivitate. Dar nu intotdeauna in discutie sunt valorile. Valorile se definesc prin ce au nou, original, indraznet, prin puterea de a aduce in lume idei si manifestari sensibile care nu existau pana atunci. Nu toti ne putem lauda cu acest har. Pentru imigrantul scolit, inteligent si atent la viata, valorile sunt altceva. Sunt capacitati de adaptare la infinitele provocari ale strainatatii. Sunt formule de integrare in noua comunitate. Sau, poate, mai mult. In definitiv, fiecare individ isi are standardele lui, asa cum isi are visele lui. Si fiecare incearca sa aduca standardul real la nivelul visului. E un drept pe care Constitutia americana chiar l-a formulat clar: fiecare cetatean are dreptul de a-si cauta fericirea. In acesti termeni, fericirea este acuitatea de a fixa orizontul si abilitatea de a ne calibra eforturile astfel incat sa atingem acel orizont.

Daca acel orizont este o viata decenta in UK, atunci trebuie sa avem imaginatia si puterea de a pune in raport capacitatile noastre cu acel orizont. Sa-l atingem si sa ramanem in spatiul lui, sa traim in ritmul lui si sa vedem lumea in culorile lui. Vorbeam, insa, de o dilema. Ea apare, inevitabil, dupa o vreme. Am ajuns in UK, ne-am gasit un job. Grijile noastre materiale se risipesc incetul cu incetul, fara a disparea, totusi, vreodata. Cum s-ar zice, ne mentinem la suprafata. Numai ca una e sa ne mentinem la suprafata, alta e sa navigam spre orizontul pe care il vedeam in imaginatia noastra sau spre cel care ne-ar putea fi destin. In distanta care separa universurile se strecoara, ca o ironie, cate un moment de nedreptate. Cate o zi de umilinta. Cate un ragaz de absurditate, ca un snop de idiotenii care ne dau peste cap fara alt motiv decat acela ca suntem romani. Ni se anuleaza contul in banca fiindca nu locuim la o adresa de incredere. Suntem concediati fiindca un om din o mie trebuie restructurat si e preferabil sa restructurezi un roman. Ni se anuleaza permisul de conducere fiindca nu prezentam incredere. Identitatea noastra sugereaza ca suntem hoti. Ca sparlim, inselam, smecherim, faultam, driblam. Ca suntem tacaniti sau cel putin intr-o doaga. Ce facem, atunci, cu demnitatea? Ce facem cu orizontul, cu visul, cu naivitatea de a crede ca valorile raman valori? Am ajuns oare unde voiam, sau unde s-a nimerit? Iata dilema. Iar adevaratele dileme nu au raspuns.


Etichete: , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!