Șicane între FRF și Metrorex

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 11 septembrie 2015

596 burleanuMetrorex a anunțat că programul metroului după meciul echipei naționale a României cu Grecia de luni seara nu a fost prelungit până la ora 1.00, deoarece Federația Română de Fotbal nu a achitat costurile acestei extinderi a orarului.

Evelyne Croitoru, șefa biroului de presă a Metrorex, a declarat că după ce a făcut cererea pentru ca metroul să funcționeze încă două ore în noaptea de luni spre marți, FRF a refuzat orice dialog cu compania. 

„Solicitarea FRF a venit la noi în jurul datei de 20 august. Conducerea Metrorex a replicat că e nevoie ca o parte din costurile pentru prelungirea programului să fie suportate de FRF (aproximativ 60.000 de lei plus TVA) și a anunțat că așteaptă răspunsul federației. N-am mai primit niciun semn de la ei. În jurul datei de 28 august, văzând că FRF nu mai dă niciun semn, le-am trimis un nou mesaj, în care îi rugam să ne anunțe ce au de gând și îi înștiințam că așteptăm plata până pe 4 septembrie. Nici de data aceasta nu ni s-a dat vreun răspuns. În disperare de cauză, am pus mâna pe telefon și i-am sunat. De la FRF am vorbit cu un domn pe nume Sorin Cojocaru, căruia i-am expus și verbal ceea ce scrisesem în corespondență. Nici de data aceasta nu ni s-a răspuns. În consecință, programul nu a fost prelungit, din păcate pentru oamenii rămași pe jos în miezul nopții”, a spus Evelyne Croitoru.

Aceasta a adăugat că, în așteptarea unui răspuns de la federație, Metrorex pregătise deja măsurile pentru prelungirea programului. „Se pusese tot la punct: garnituri, personal, toate detaliile. Din nefericire, semnul de la FRF n-a venit. Am rămas și noi uluiți să vedem că, deși nu era semnat nimic, FRF anunța totuși, pe site-ul oficial, că metroul va funcționa. Nu ne venea să credem. Tocmai de aceea am dat publicității corespondența cu federația, pentru a se vedea care a fost realitatea. Nu mă mir că au șters comunicatul respectiv”, a precizat Evelyne Croitoru.

Federația Română de Fotbal a explicat că nu a plătit nicio sumă solicitată de Metrorex pentru prelungirea programului de lucru la metrou în ziua meciului, considerând că serviciul este unul public, menit să vină în sprijinul locuitorilor Capitalei, pe care nu l-ar fi pus la dispoziție călătorilor cu titlu gratuit, ci din care compania ar fi obținut un beneficiu financiar prin vânzarea cartelelor de acces.

„Mai mult decât atât, Federația Română de Fotbal nu a plătit niciodată vreo sumă pentru prelungirea programului la metrou după partidele organizate în București. La un eveniment desfășurat în 2014, finala Cupei României, a existat o cerere similară din partea Metrorex. Primăria Municipiului București a trimis, însă, o adresă către Metrorex, iar programul la metrou a fost prelungit fără costuri suplimentare”, se menționează în răspunsul FRF.

Federația Română de Fotbal anunțase pe site-ul oficial că mijloacele de transport în comun din Capitală vor avea program prelungit în ziua meciului România-Grecia.

„La solicitarea Federației Române de Fotbal, Metrorex și RATB au prelungit programul mijloacelor de transport în comun, pentru ziua de luni, 7 septembrie. Suporterii echipei naționale care vor fi prezenți luni seara, de la ora 21:45, la Arena Națională, pentru a urmări jocul cu Grecia din preliminariile EURO 2016, vor putea circula la finalul partidei cu mijloacele de transport în comun. Programul liniilor Metrorex și RATB, care în mod normal circulă până la ora 23.00, a fost prelungit până la ora 1.00, în noaptea de luni spre marți”, se menționa în comunicatul FRF.

Ulterior, anunțul conducerii federației referitor la prelungirea programului mijloacelor de transport în comun a fost șters de pe site-ul www.frf.ro.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!