Singurătăți naționale

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 23 iunie 2014

Sunt pe lume tot felul de singurătăți. Nu toate neapărat triste și apăsătoare. Sunt singurătăți în care visăm, în care creăm, în care ne așteptăm la miracole care uneori se și produc. Dar, prin definiție, singurătățile sunt asociate cu ploaia, cu atmosfera dezolată a cine știe căror pustietăți, în general cu o lipsă de armonie între noi și tot ce ne înconjoară. În imigrație există, însă, și singurătăți cu totul speciale. Un fel de singurătăți naționale. Doamna Maria a trecut printr-o astfel de singurătate și mărturisește, în ziarul nostru de azi, că poți fi la fel de aproape de nebunie ca în orice singurătate clasică. Simptomele sunt simple: vrei să vezi români și nu-i găsești. Ai nevoie de un cuvânt în limba română și nu se aude nimic, decât, poate, la televizor. Nu-ți dă nimeni ziua bună. Îți urează să ai o zi bună, ceea ce e cu totul altceva. Sau te întreabă, în stilul american, „How are you”, ceea ce nu înseamnă în nici un caz că ar interesa pe cineva cum te mai simți. Ai pe cine bârfi, dar n-ai cu cine bârfi. E ca și cum ai juca tenis cu peretele și mingea n-ar mai veni înapoi. Senzație bizară, de inexistență a vreunui răspuns la întrebările pe care ți le pui singur, ca și cum nici mintea ta n-ar mai catadicsi să te ia în serios. Și totuși, căscând bine ochii la ce scrie „Diaspora românească”… a avut un noroc chior. A dat peste o informație pe care nu credea s-o citească vreodată în vreun ziar. În Grassington mai există o familie de români. Știrea era mai tare decât o posibilă întâlnire a planetei Pământ cu planeta Venus astăzi la ora 19:45. Români în Grassington! Cum ziarul nu dădea adresa (nici n-ar fi cu putință), a trecut la metoda „door to door” și, dacă ar fi fost în campanie electorală, ar fi câștigat precis câteva sute de voturi. Să străbați o localitate întreagă din casă în casă întrebând unde ai putea găsi români este, să recunoaștem, o idee destul de originală și chiar o întâmplare mai puțin obișnuită. Sau, în cazul de față, un efect al „singurătății naționale”. Doamna Maria a câștigat, însă, bătălia cu tăcerea. Nu doar că a devenit cea mai cunoscută româncă din Grassington, dar a și reușit să-și descopere conaționalii. Are cui da ziua bună. Ceea ce, în zilele noastre, nu e puțin lucru.

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!