Sistemul sanitar, pe marginea prapastiei

Articol publicat in sectiunea Social pe data 7 decembrie 2009

vaccin

Sistemul sanitar din România riscă să intre în colaps anul viitor, după ce bugetul în 2009 a scăzut cu aproape 20% faţă de anul trecut. Situaţia pe 2010 este chiar mai dificilă dacă bugetul nu va acoperi cinci trimestre, potrivit unui raport al Societăţii Academice Române (SAR). Eficientizarea alocării resurselor este imposibilă dacă acestui sector îi este alocat doar jumătate din cât se alocă în Europa, ca procent dintr-un Produs Intern Brut (PIB) oricum mai mic, scriu autorii studiului. În acest ritm, nu se vor mai putea acoperi în curând nici serviciile medicale de azi, iar inechitatea accesului se va agrava, atenţionează specialiştii.

În ciuda faptului că România a intrat în UE iar sănătatea a fost declarată prioritate naţională de toate partidele politice aflate la guvernare în ultimii ani, sectorul rămâne unul doar parţial reformat după 1989. „Pe lângă problemele cronice ale sistemului, anul acesta ne confruntăm cu o scădere dramatică a bugetelor publice (cu 7,9% în lei, 19,9% în euro faţă de 2008), ceea ce a declanşat o adevărată criză. Ca de obicei, răspunsul politicilor de sănătate este inadecvat: ne concentrăm mai mult pe măsuri ad-hoc de reducere a cheltuielilor, tăind de unde se poate, fără a ne gândi la consecinţele pe termen lung”, se arată în raportul SAR. Autorii raportului atenţionează că sistemul sănătăţii publice în România este realmente subfinanţat, dincolo de orice alte discuţii, ţinând cont de standardele occidentale (unde se alocă 8-10% din PIB pentru sănătate) şi de faptul că indicatorii noştri de sănătate arată mult mai prost decât cei ai altor ţări europene, nu numai din UE.

„Oricum, dincolo de orice alte discuţii, el a fost construit ca unul de tip occidental, iar aşteptările cetăţenilor merg tot în acest sens. Este imposibil să-l faci să funcţioneze cu un nivel de resurse de lumea a treia. De pildă, în 2007 cheltuiam cel mai puţin per capita cu sănătatea din toată Europa, cu excepţia Albaniei”, se mai arată în comunicatul SAR.

 

A început vaccinarea

Secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel s-a vaccinat, vineri, împotriva gripei porcine, cu vaccinul produs de Institutul Cantacuzino, în faţa jurnaliştilor, dorind să dea un exemplu şi să încurajeze populaţia să nu refuze imunizarea. Primele 250.000 de doze de vaccin pandemic produse de Institutul Cantacuzino au ajuns, săptămâna trecută, la Direcţiile de Sănătate Publică din zonele cu focare, respectiv municipiul Bucureşti (50.000 de doze) şi regiunea Moldovei (200.000 de doze), vaccinul fiind similar celui contra gripei sezoniere în ceea ce priveşte efectele secundare. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, până în această săptămână urmau să mai fi livrate 1.090.000 de doze către restul judeţelor.

În primă instanţă, vor fi imunizaţi angajaţii din sănătate şi din sectoarele care se ocupă cu asigurarea securităţii naţionale şi locale, urmând ca, ulterior, să fie imunizate şi celelalte categorii la risc – elevi de liceu, studenţi. În ceea ce priveşte reacţiile secundare înscrise pe prospect, acestea sunt similare celor ale vaccinului contra gripei sezoniere, adică roşeaţă la locul injectării, uşoare stări febrile şi, la persoanele sensibile, alergii minore. Până duminică, în România se înregistraseră trei cazuri de deces din cauza noului virus gripal, şi peste 3.100 de îmbolnăviri în total.


Etichete: , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!