Situație complicată

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 6 noiembrie 2015

604 mutuTransferat ca o vedetă la Pune City, într-un campionat al Indiei în care fostul star de la Fiorentina, Chelsea sau Inter era aşteptat să fie printre cei mai buni jucători, Mutu a ajuns să fie rezervă, de cele mai multe ori neutilizată.

Atacantul de 36 de ani a fost titular într-un singur meci în cele şapte etape scurse până acum, iar în ultimele două meciuri n-a jucat nici măcar un minut. Tehnicianul „Briliantului” de la Pune, fostul mare internaţional englez David Platt a explicat că românul nu are în niciun caz statutul unei vedete sau al unui fotbalist capabil să tragă toată echipa după el, ci mai degraba al unui jucător „de lot”, care trebuie să profite de fiecare şansă oferită.

„Adrian a jucat 30 de minute în al doilea meci şi a intrat şi cu Chennaiyin. Am vrut să-l introduc şi în al treilea meci, dar din păcate s-a accidentat Jackichand Singh  şi a trebuit să fac o altă schimbare, post pe post.

Mutu are abilitatea de a găsi spaţii, de a finaliza şi de a crea ocazii, cu care aproape că ne-a adus un punct nemeritat în meciul cu Chennai. Este un membru valoros al lotului, dar nu îl pot privi ca pe o vedetă. E un jucător important pentru campionatul Indiei, dar pentru noi e important cum se prezintă la antrenamente şi în jocurile în care intră pe teren. E unul din cei patru atacanţi ai noştri care ne oferă patru variante diferite pentru ofensivă”, a explicat Platt.

În vârstă de 36 de ani, Mutu ajuns în India la începutul acestui sezon, după ce a stat pe bară aproape un an, după despărţirea de Petrolul. Obiectivul declarat al lui Mutu este să revină în vederile echipei naţionale pentru Euro 2016, însă îi va fi greu să-l convingă pe Anghel Iordănescu dacă nu va primi şanse nici măcar la Pune.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!