Socialiștii francezi se dezic de muncitorii români

Articol publicat in sectiunea Fără categorie pe data 9 septembrie 2015

Partidul Socialist din Franța, acuzat de încurajarea dumping-ului social prin angajarea pe durată determinată a unor cetățeni români, a anunțat, pe fondul polemicilor, întreruperea contractului cu firma din România care adusese muncitorii, scrie site-ul cotidianului Les Echos, citat de Mediafax.

Polemici au izbucnit, în Franța, în legătură cu plata contribuțiilor sociale pentru zece cetățeni români angajați temporar la Universitatea de Vară a Partidului Socialist.

Conducerea formațiunii de stânga a anunțat că firma GL Events a întrerupt contractul cu o companie din România care adusese angajații detașați.

„Dacă inițial se anunțase că salariații nu erau în situația detașării, noile elemente furnizate nu lasă niciun dubiu asupra acestei realități”, a comunicat Partidul Socialist, aflat la guvernare în Franța. Socialiștii au argumentat că au aflat din presă că muncitorii români erau detașați, cerând imediat clarificări.

Zece români au fost angajați, începând cu 26 august, la Universitatea de Vară La Rochelle, organizată de Partidul Socialist (aflat la guvernare în Franța). Românii au posturi destinate unor activități de întreținere. Condițiile de lucru sunt similare cu cele ale colegilor francezi, dar contribuțiile sociale sunt la nivelul celor din România, fiind mai mici decât în Franța.

„Chiar dacă totul pare în regulă, angajarea muncitorilor străini nu poate decât să fie o decizie surprinzătoare pentru un partid care critică dumpingul social din Europa”, a comentat postul de radio France Bleu. Partidul Socialist a explicat că a semnat un contract cu firma GL Events, având sediul în Lyon. Compania franceză cooperează cu una din România, Trepte Events.

În iunie, guvernul socialist de la Paris a cerut Uniunii Europene noi măsuri pentru a încadra detașarea angajaților, în scopul evitării fraudelor. Potrivit celor mai recente date, în anul 2013, în Uniunea Europeană lucrau 1,5 milioane de angajați detașați.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!