ȘOFER PE AUTOBUZELE LONDONEZE

Articol publicat in sectiunea Auto, Muncă, Reportajul săptămânii pe data 16 mai 2016

Diaspora romaneasca_Sofer pe autobuzele londoneze1

 

Recrutat direct din România

 

Acum câteva luni, Doru conducea un autobuz de jandarmerie în județul Suceava. Astăzi, acesta conduce un autobuz în Londra. A venit la acest job după ce a dat interviul în România. Având în vedere experiența de acasă, pentru el lucrurile au mers mult mai ușor și mai rapid. A avut un training de trei săptămâni și, imediat, a intrat „în pâine”, așa că, de trei luni, conduce un autobuz prin centrul Londrei.

„Aveam un prieten care e șofer de autobuz în Dublin și l-am întrebat dacă se mai caută șoferi acolo. Mi-a spus că nu, dar știe pe cineva care e șofer în Londra și mi-a dat numărul lui pentru că a auzit că aici e nevoie de șoferi de autobuz. Așa am luat legătura cu o agenție și am dat un interviu pe Skype. Din câte mi-am dat seama, voiau să se asigure că ai minime cunoștințe de limbă engleză, ai experiență și cam atât. Mi-au spus ce îmi oferă, că voi face un training de trei săptămâni și apoi primele trei luni vor lucra pentru agenție și le voi plăti un comision, iar ulterior voi fi angajat direct de companie. Asta s-a întâmplat în noiembrie anul trecut. Mi-au mai spus că mă așteaptă cât mai repede posibil. Nu am venit chiar așa de rapid pentru că a trebuit să rezolv problemele în țară. Am ajuns aici în luna ianuarie a acestui an”, ne-a declarat Doru.

 

Cel mai dificil, schimbarea volanului!

„Având în vedere experiența de acasă, pentru mine cel mai greu a fost să schimb volanul de pe stânga pe dreapta, cu tot ce implică asta pentru circulație. La început a fost bulversant, până m-am obișnuit, dar am avut parte de un instructor foarte bun și calm. Era un englez care ne-a spus din start: vreau să văd că puteți conduce în condiții de siguranță un autobuz, pentru că altfel nu are sens, ne încurcăm reciproc! Am făcut cursuri la sală, am învățat aparatura de pe autobuze și ruta pe care urma să fiu plasat. Este vorba de autobuzul C10. Așa că foarte rapid am ajuns să conduc pe această rută în Londra”, ne-a spus Doru.

 

La început, cel mai complicat e cu limba engleză

„Condusul unui autobuz în Londra nu a fost greu pentru mine. Mai dificil a fost partea de comunicare. Engleza mea nu e perfectă. În plus, noi suntem învățați cu engleza americană, iar accentul lor londonez te cam încurcă. Eu am parte de un traseu care traversează centrul Londrei și am și mulți călători turiști care îmi cer tot felul de indicații. Trebuie să fii atent și la trafic, și la traseu și să încerci să ajuți și oamenii. E destul de solicitant”, spune Doru.

 

Sunt și români care nu fac față

„Nu toți care se prezintă aici fac față cerințelor. Am avut un coleg din Ploiești care nu putea ține autobuzul pe drum. Nu știu de ce. El a zis că are experiență, dar practic nu a dovedit asta. Instructorul i-a explicat că nu poate să-l treacă, nu pentru că nu ar vrea el, dar aici siguranța e înainte de toate. Dacă arăți că ești sigur pe tine la volan e ok, dacă nu, te întorci acasă sau îți cauți alt job. Mie nu mi se pare dificil. La acest gen de autobuze, singura problemă, față de cele obișnuite, este că trebuie să fii atent la podurile joase să nu intri cu autobuzul în ele. Însă fiecare autobuz are un senzor care te avertizează când te apropii de un asemenea pod”, a spus Doru.

„Toate autobuzele sunt dotate cu o rampă la ușile din mijloc pentru cărucioarele persoanelor cu dizabilități. Când îți începi traseul, trebuie să verifici dacă funcționează rampa. Dacă sunt probleme, nu ai voie să pleci cu autobuzul din garaj. Îl predai la un inginer și iei altul. Evident, se mai întâmplă ca rampa să se defecteze pe traseu, din cauza trepidațiilor”, ne-a mai spus Doru.

—————————————

Pasageri în patru labe

 

„N-am avut parte de probleme deosebite sau scandaluri în autobuz. Mai sunt pasageri beți, dar important este să nu facă scandal. Știți cum e aici la ei. De joi seara, începe petrecerea. Toate pub-urile sunt pline. Câteodată mai urcă pe brațele altora, ajutați, dar asta e. În caz de situații critice, avem un buton: cod red. Dacă apeși, îți răspunde imediat cineva și te îndrumă și te întreabă de ce ai nevoie: Salvare, Poliție, Pompieri. Până acum n-a fost nevoie să apelez la acest buton. Din câte știu, sunt și trasee mai dificile în care șoferii sunt puși în situații grele, dar nu e cazul traseului meu.”

Doru

—————————————

 

 

A schimbat autobuzul din Bârlad

cu cel din Londra

 

O poveste similară cu a lui Doru o are și Alin, un șofer de 35 de ani din Bârlad. Acesta a dat un interviu pe internet, a fost acceptat și în câteva săptămâni a ajuns să conducă un autobuz în Londra.

„Tatăl meu a fost șofer de autobuz și de când aveam în jur de șapte ani am pus mâna prima dată pe volanul unui autobuz. Vă dați seama cât de fascinant era asta pentru un copil. Poate altora li se pare o muncă monotonă, dar mie mi-a plăcut de când eram mic. Problema e că în România, cel puțin la mine în Bârlad, salariul unui șofer este foarte mic. Abia trecea de 1.000 de lei, în condițiile în care responsabilitățile sunt foarte mari. Ai în mâna ta viețile și sănătatea atâtor oameni, plus stresul cauzat de călătorii nemulțumiți sau grăbiți”, ne-a spus Alin.

 

A ajuns în Londra dintr-o glumă

„Vorbeam cu prietenii mei pe Facebook, prieteni care lucrează în Londra, în diverse domenii. Unii în construcții, alții restaurante, de toate. Mă plângeam de salariul mic și mi-au spus de ce nu vin și eu în Londra. Le-am spus că eu nu știu să fac nimic, decât să conduc autobuze. Păi, vino și condu autobuze!, mi-a spus un prieten. La început mi s-a părut imposibil. Cum să vin eu din Bârlad să conduc mastodontul din Londra. Vă dați seama ce diferență de trafic este, ca să nu mai spun de schimbatul volanului de pe stânga pe dreapta. Totuși, am aruncat un ochi pe internet și am văzut agenții care căutau șoferi de autobuz. Îndeplineam toate condițiile, mai puțin limba engleză. Ca tot românul, am învățat și eu la școală engleza, am mai văzut filme, dar, totuși, vii și conduci un autobuz cu oameni. Trebuie să vorbești cu ei, ai șefi care vorbesc engleza. De asta mi-a fost cel mai frică”, ne-a povestit Alin.

 

A scăpat de emoții pe Skype

„Până la urmă, mi-am zis că măcar să încerc și am aplicat pentru un interviu online. Aveam atâtea emoții că îmi tremurau mâinile și vocea. Apoi mi-am dat seama că mă înțeleg destul de bine cu doamna care îmi lua interviul. Probabil am avut noroc și de faptul că a fost mai înțelegătoare cu mine și și-a dat seama că sunt foarte emoționat. Dar totul a ieșit bine și am realizat că vorbesc limba engleză destul de bine. Am venit în Londra, am făcut trainingul, și de șase luni conduc autobuzul.”

—————————————

„Sunt foarte mulțumit, mai ales că am plecat de la 250 de euro, cât câștigam acasă, la 2.000 de lire, cât câștig acum. Culmea e că fac și mai puține ore pe lună față de cât făceam în România.”

Alin

—————————————

 

 

Se caută români

pentru autobuzele din Londra

 

„Am recrutat în ultimele 12 luni circa 300 de șoferi de autobuz în România și căutăm încă cel puțin 300 de persoane pentru poziții similare cât mai curând posibil. Compania noastră recrutează șoferi de autobuz încă din anul 2005 din țări precum Marea Britanie, Polonia, Portugalia sau Italia, iar România este cea mai nouă țară pe care am adăugat-o în portofoliu“, a explicat pentru ZF Marcin Piszczek, senior recruitment consultant în cadrul James Lewis Ltd.

Compania publică anunțuri de angajare în România pentru că nu găsesc suficient de mulți candidați care să întrunească condițiile cerute de acest loc de muncă în Marea Britanie. Printre cerințele pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor să aplice pentru poziția de șofer de autobuz în Londra se află: permis de conducere pentru autobuz, atestat profesional de șofer, cunoașterea limbii engleze la nivel conversațional, minimum șase luni de experiență în condusul unui autobuz și disponibilitatea de a-și asuma un contract de muncă pentru o perioadă de cel puțin 12 luni în Londra.

„Întrucât lucrăm cu câteva dintre cele mai mari companii din sectorul transportului public din Marea Britanie, care se află într-o creștere continuă, cererile lor de personal sunt întotdeauna mari. România este o țară mare din Uniunea Europeană, iar șoferii care provin din această țară dau dovadă de standarde înalte în ceea ce privește condusul și au o foarte bună etică a muncii“, a mai spus Piszczek.

Salariul pe care îl primește un român care lucrează ca șofer de autobuz în Londra este similar cu cel al unui britanic care ocupă o astfel de poziție, iar venitul net poate ajunge la 500 de lire pe săptămână, adică la 2.000 de lire net pe lună, cu câteva ore suplimentare, spun recruiterii. Spre comparație, un șofer de autobuz din România câștigă în București, în medie, câte 2.500 de lei net pe lună (circa 415 lire pe lună), iar în orașele din provincie câte 1.500 de lei net pe lună (250 de lire pe lună).

„Venitul brut pe oră în Londra este situat în jurul valorilor de 11,6 și 12,34 de lire pe oră, iar orele suplimentare sunt plătite cu 13,6-16,3 lire pe oră. Unul dintre șoferii români angajați de noi anul trecut mi-a arătat recent un fluturaș de salariu cu un salariu săptămânal de 630 de lire, venit încasat după plata taxelor“, a mai spus Piszczek.

Toți șoferii de autobuz plasați de compania James Lewis sunt angajați pe contracte pe perioadă nedeterminată și cu normă întreagă, fiindu-le oferită și posibilitatea de a lucra peste programul minimum de 40 de ore pe săptămână.

„Compania noastră oferă și două săptămâni de cazare gratuită la sosirea în Londra și îi ajutăm ulterior pe șoferi să își găsească și un loc în care să locuiască permanent. De asemenea, ne ocupăm și de obținerea National Insurance Number (cod numeric personal folosit pentru înregistrarea în sistemul de asigurări sociale din Marea Britanie, necesar la angajare- n.red.) pentru toți șoferii noștri.“

În ultimul an, peste 1.000 de români au aplicat pentru posturile de șofer de autobuz scoase la concurs de compania de recrutare britanică.

„Din păcate, putem oferi un loc de muncă doar candidaților care vorbesc limba engleză. Recrutăm din România începând cu luna octombrie a anului 2014 și cu siguranță vom continua să facem asta. Interviurile au loc în București și, uneori, prin intermediul programului Skype. Suntem dispuși să ne întâlnim cu șoferi și în alte orașe din România, dacă va exista un grup suficient de mare încât să justifice o deplasare, pentru că suntem dispuși să mergem în orice oraș.”

—————————————

Din ce în ce mai mulți șoferi români

pe autobuzele Londrei

 

Șoferii români cu care am stat de vorbă ne-au spus că apar din ce în ce mai mulți colegi din România.

„Când m-am angajat eu, în 2012, eram doar 3 șoferi români din 700, câți avea compania la care lucrez. Acum sunt peste 60. Din câte am înțeles, au agenți care merg direct la RATB București și recrutează șoferi de acolo. Din câte știu, au mare nevoie de personal.”

Daniel Baciu

„Se recrutează foarte mulți șoferi din România și Bulgaria. Bănuiesc că șoferii englezi nu sunt mulțumiți cu salariul, așa că firmele s-au orientat către forța de muncă mai ieftină de la noi.”

Doru

—————————————

Pagina 2 din 2:Pagina precedentă

Autor articol: Gelu Irimia
Etichete: , , , , , , , , ,

Comentarii

2 pareri la “ȘOFER PE AUTOBUZELE LONDONEZE”

  1. Rent a car Spune:
  2. alexandru alexandrescu Spune:

    sint venit de citeva luni am toate categoriile si sint interesat sa lucrez sofer nr tel 07448070152

Spune-ti si tu parerea!