Soluția irlandeză

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 8 iunie 2015

Povestea imigrației peste Canalul Mânecii devine din ce în ce mai palpitantă. Pe de o parte, imigranții români din UK rămân, ca imagine, în aceeași zonă gri, din care nu pot evada colectiv, ci doar individual.

Fiecare își construiește viitorul având propriile puncte de reper, propriile șanse sau ghinioane. Integrarea lor în comunitățile locale britanice se petrece lent și discret, departe de reflectoarele presei și de comentariile politicienilor. Dar, ca imagine de ansamblu, imigrația română constituie, încă, o problemă pentru UK și e folosită ca drapel de luptă în orice confruntare electorală. Pe acest fond de refuz confuz și chiar obtuz, apare intervenția cu totul neașteptată a președintelui Parlamentului din Irlanda, Sean Barrett, care a declarat zilele trecute că statul său este „încântat să lucreze și să trăiască” alături de miile de români care locuiesc în această țară. „Statul nostru este foarte fericit să primească miile de români care vin să locuiască în Irlanda, fie permanent, fie temporar, este, până la urmă, decizia lor dacă vor dori să se întoarcă în România sau nu, dar atât timp cât sunt acolo, suntem încântați să lucrăm și să trăim alături de ei”, a spus oficialul irlandez, în urma unei întâlniri cu premierul României și cu președintele Camerei Deputaților, la Palatul Parlamentului din București. În acest context, nu strică să amintim că Irlanda a ridicat restricțiile de muncă pentru români, devenind, peste noapte, o variantă destul de ademenitoare pentru  imigranții români care nu reușesc să se integreze pe piața muncii din UK. În viziunea lui Sean Barrett, această variantă are mai multe șanse decât cea britanică, întrucât Irlanda are o mare experiență în imigrație. Mai exact, în Irlanda se vine și, în egală măsură, din ea se și pleacă. În acest moment, peste 70 de milioane de irlandezi se află răspândiți pe toate continentele lumii, unde s-au confruntat cu aceleași probleme de integrare ca și românii. Sau, mă rog, poate nu exact cu aceleași probleme, dar, oriunde ai fi, casa e casă și imigrația e imigrație. Șaptezeci de milioane în afară și șase milioane în interior, iată o situație care spune multe despre imigrația irlandeză și despre transmutările incredibile ale lumii de azi. În comparație cu ei, se pare că suntem niște bieți începători. Asta nu înseamnă că România va deveni doar o țară în care ne petrecem sărbătorile sau în care venim ca să depănăm amintiri din copilărie. Istoria noastră e alta, temperamentul nostru e altul, momentul și condițiile  imigrației noastre sunt cu total diferite. Dar iată că, în plină criză a imigrației române, când ușile se închid ușor, dar ferm, mai peste tot, Irlanda poate deveni o soluție pentru cei care sunt hotărâți să rămână, măcar pentru o vreme, dincolo de hotarele României.

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!