Şpaga la medic, o obişnuinţă

Articol publicat in sectiunea Social pe data 14 aprilie 2014

spaga doctor4Aproape 70% dintre români au fost nevoiţi să ofere sume de bani sau cadouri personalului medical, pentru a beneficia de mai multă atenţie din partea acestuia, potrivit unui studiu citat de Mediafax. Valoarea medie a stimulentelor financiare oferite, atât în sistemul public, cât şi în cel privat, este de 337 de lei.

Studiul Confido, lansat de Institutul Aspen România, arată că, la ultima vizită făcută la medic, 38% dintre români au oferit recompense financiare medicilor specialişti care i-au consultat. „23% dintre pacienţi au apelat la stimulente şi în cazul marii chirurgii, în timp ce 21% dintre aceştia au simţit nevoia recompensării medicului specialist şi în ceea ce priveşte procedurile de tratament de care au beneficiat”, potrivit studiului citat. Autorii studiului au mai arătat că aproape 70% dintre români au spus că au fost nevoiţi să ofere sume de bani sau cadouri personalului medical, pentru a beneficia de mai multă atenţie. Dintre aceştia, 84% au indicat instituţiile publice de sănătate, în timp ce 5% au menţionat instituţiile private. 

Asistentele medicale, primele la „recompense”

Asistentele medicale sunt, potrivit studiului, primele pe lista pacienţilor în ceea ce priveşte recompensarea. Astfel, 27% dintre pacienţi spun că au oferit sume de bani sau cadouri asistentelor medicale. Acestea sunt urmate de medicii chirurgi, cu 16%, şi de infirmieri, cu 15%, se precizează în studiul Confido. 

SMURD, în topul încrederii

Pe de altă parte, potrivit aceluiaşi studiu, SMURD, spitalele private şi serviciul de ambulanţă sunt instituţiile medicale în care românii au mare încredere, la polul opus fiind Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Acelaşi studiu arată că 80% dintre români consideră oportun ca, pentru serviciile acoperite de asigurarea obligatorie de sănătate, pacienţii să aibă acces în aceleaşi condiţii atât la furnizori din sistemul public, cât şi la cei aparţinând sistemului privat de sănătate. În studiu se mai arată că medicii ar trebui remuneraţi în funcţie de evaluările primite din partea pacienţilor.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!