Specialistă IT, cel mai bun student român din străinătate

Articol publicat in sectiunea Diaspora în lume, Poveşti româneşti pe data 28 decembrie 2015

Woman working online on a laptop computer at home

Raluca Ada Popa este doctor în informatică și una dintre cele mai de succes femei din lume. La doar 28 de ani, tânăra din Sibiu și-a luat doctoratul la Massachusetts Institute of Technology (MIT) și a pus la punct softul care ar putea să ne protejeze datele confidențiale împotriva hackerilor și guvernelor, scrie businessmagazin.ro.

Giganții IT au fost dispuși să ofere sume considerabile pentru a beneficia de proiectele acesteia.

Proiectul ei este denumit CryptDB și începând din 2013 este folosit de companii de renume precum Google și Lincoln Labs. Raluca Ada Popa proiectează sisteme informatice nedescifrate până acum de nimeni. Mylar, spre exemplu, este un program al româncei care criptează datele mai bine decât orice alt program de pe piață. Programul a fost dezvoltat și publicat în 2013-2014 și este folosit de spitalul Newton-Wellesley din Boston, adaugă sursa citată.

În anul 2013-2014 a aplicat pentru un post de profesor universitar, iar după interviuri a primit oferte de angajare de la toate facultățile de top din lume, inclusiv MIT, Stanford, Berkeley, Harvard, Princeton și a decis să accepte oferta de la Berkeley.

Raluca Ada Popa a câștigat anul acesta premiul pentru cel mai bun student român din străinătate. Premiul a fost acordat de Liga Studenților Români din Străinătate în urma jurizării realizate de peste o mie de personalități din mediile academic, cultural, public și privat, studenți și absolvenți români și membri LSRS din peste 50 de țări. Liga Studenților Români din Străinătate a sărbătorit, în 2015, șase ani de activitate.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!