Sporturile la rampă

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 16 octombrie 2015

Mitu bate din Top 10

Andreea Mitu, locul 95 WTA, a învins-o cu scorul de 6-3, 6-4, pe cehoaica Lucie Safarova, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 1, în manşa întâi a turneului WTA de la Linz. Mitu a obţinut al doilea succes din carieră în faţa unei jucătoare din Top 10 WTA după ce a întrecut-o în aprilie, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-1, pe canadianca Eugenie Bouchard, clasată tot pe locul 7 atunci, în Cupa Federaţiei.

 

Tecău se menține pe 4

Horia Tecău, care a ajuns până în semifinalele turneului de la Beijing alături de olandezul Jean-Julien Rojer, se menţine pe locul 4 în clasamentul ATP de dublu, cu 6.720 de puncte, informează site-ul atpworldtour.com. Florin Mergea a coborât două poziţii şi se află pe locul 15 în ierarhia de dublu, cu 4.490 de puncte. La simplu, cel mai bine clasat român este Marius Copil, pe 156, cu 336 de puncte.

 

Mihai Macovei a rămas suspendat

Federaţia Română de Rugby (FRR) a anunţat pe site-ul oficial că Mihai Macovei rămâne suspendat 2 săptămâni, Comisia de Apel hotărând menţinerea sancţiunii în cazul căpitanului „stejarilor” decisă pentru un placaj periculos la Cupa Mondială. El făcuse apel la decizia forurilor superioare, însă acestea au decis să păstreze sancțiunea aplicată anterior.

 

România, vot de încredere

Forul european de gimnastică (UEG) a anunţat după şedinţa Comitetului Executiv că acordă un vot de încredere României pentru organizarea CE din 2017. FR Gimnastică a menţionat ca gazdă a competiţiei Bucureştiul, dar construcţia noii Săli Polivalentee 12.000 de locuri nici nu a început, iar forul european a acceptat drept posibilă gazdă oficială municipiul Cluj-Napoca, unde există o sală de 7.200 de locuri.

 

Bute este încrezător

Lucian Bute a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Londra că este încrezător în şansele sale la meciul din data de 28 noiembrie cu britanicul James DeGale, el precizând că va recâştiga centura IBF la categoria supermijlocie, pe care a deţinut-o aproape 5 ani. La rândul său, James DeGale a declarat că Lucian Bute este hotărât să recâştige centura IBF la categoria supermijlocie, dar nu va reuşi acest lucru.

 

Pilotul anului

Mihai Șuteanu, component al echipei Tomis Kart Constanța, a fost desemnat „Pilotul anului” în cadrul Galei Kartingului Românesc, eveniment găzduit, în organizarea Federației Române de specialitate (FRK), de sala de festivități a circuitului „Speed Park” din Bacău. Șuteanu a totalizat 165 de puncte în întrecerile la clasa Pufo, devansându-și fără probleme competitorii.

 

Florescu, 11 în MSA Formula

Pilotul român Petru Florescu, de la echipa Carlin Motorsport, s-a clasat pe locul 11 în ierarhia finală a campionatului britanic MSA Formula, după disputarea ultimelor trei curse pe pista Brands Hatch în weekend, și a ocupat locul 5 în clasamentul debutanților, se arată într-un comunicat remis mass-mediei. Pilotul s-a clasat pe 9 în prima cursă, 11 în a doua și 12 în a treia sesiune.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!