Statul are excedent bugetar

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 29 aprilie 2016

Ministerul Finanțelor a anunțat că primele trei luni din an s-au încheiat cu un excedent de 3 miliarde de lei la nivelul bugetului general consolidat, reprezentând 0,4% din PIB. Încasările din TVA, principala taxă, sunt însă în scădere, din cauza reducerii TVA la alimente (din iulie, anul trecut) și la produsele generale (de la 1 ianuarie). Impozitul pe profit este în creștere cu 26%, în timp ce accizele au un plus de 6,2%, relatează Mediafax. Veniturile bugetului general consolidat (bugetul de stat, bugetele locale și bugetul asigurărilor sociale) au fost în T1 de 55,6 miliarde de lei, în creștere cu 1,1% față de perioada similară a anului trecut. Cheltuielile bugetului general consolidat au fost de 52,6 miliarde lei, în creștere cu 5%, iar cheltuielile salariale au crescut cu 8%.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!