Statul Islamic, în slujba Parlamentului European?

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 22 aprilie 2016

Doi șoferi ce au prestat servicii pentru Parlamentului European (PE) au fost prinși având asupra lor materiale de propagandă ale Statului Islamic, potrivit unor surse citate de un ziar german. Der Spiegel este publicația care a obținut aceste informații, transmite NDTV. Cei doi aveau asupra lor CD-uri ce conțineau materiale pro-ISIL, iar acest lucru a contribuit la decizia Parlamentului European de a-și face o echipă proprie de șoferi, pentru a nu mai depinde de companii private pentru astfel de servicii. Drept urmare, costurile legate de transport ale Parlamentului European vor crește cu 10 milioane de euro anual.

PE se teme că cei doi șoferi prinși cu materiale de propagandă teroristă ar putea să nu reprezintă un caz singular, deoarece e mai ușor pentru simpatizanții jihadiștilor să se infiltreze în companiile private cu care colaborează instituția. Un purtător de cuvânt al Parlamentului European nu a vrut să facă niciun comentariu, din motive de securitate. Dar firma Biribin Limousines, care i-a angajat pe cei doi șoferi în cauză, susține că informațiile obținute de Der Spiegel nu ar fi adevărate și că nu ar fi fost găsit nimic incriminatoriu în mașinile lor.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!