Statul Islamic, victorie strategică la granița cu Turcia

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 9 octombrie 2014

Cel puțin 400 de persoane au murit în asediul grupării Statul Islamic asupra orașului Kobani, situat la granița dintre Siria și Turcia, care a căzut în mâna jihadiștilor marți, după trei săptămâni de lupte. Victimele sunt din ambele tabere beligerante, a arătat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, citat de Reuters. Organizația cu sediul la Londra a arătat că a documentat, cu ajutorul surselor aflate pe teren, 412 morți, însă cifra reală este, cel mai probabil, cel puțin dublă.

Căderea orașului Kobani este considerată un eșec al campaniei coaliției internaționale condusă de SUA, ce efectuează de câteva săptămâni lovituri aeriene împotriva pozițiilor Statului Islamic, scriu jurnaliștii. Și Turcia promisese, cu doar câteva zile înainte, că nu va lăsa Kobani să cadă în mâinile militanților sunniți, cu toate că au existat și dubii că Ankara va sări în ajutorul kurzilor de aici.

Premierul turc, Recep Tayyp Erdogan, a intervenit marți și a proclamat că operațiunile aeriene nu sunt suficiente pentru a stăvili avansul Statului Islamic. „Teroarea nu va fi oprită prin raiduri aeriene, atât timp cât noi nu vom coopera în vederea unei operațiuni terestre. Au trecut luni și nu am obținut niciun rezultat. Kobani este pe punctul de a cădea”, le-a spus acesta refugiaților sirieni din tabăra de la Gaziantep, scrie ziare.com.

La auzirea veștii privind căderea orașului în mâinile jihadiștilor, mii de kurzi din orașul turc de graniță Cizre au pornit-o pe jos către Kobani, pentru a se alătura rezistenței kurde din Siria, scriu jurnaliștii occidentali aflați la granița turco-siriană.
Statul Islamic a pătruns în Kobani după lupte grele cu forțele kurde. Militanții extremiști au și ridicat steagul negru al grupării lor pe mai multe clădiri din oraș.

Kobani era asediat de trei săptămâni, timp în care peste 160.000 de civili și-au căutat adăpostul peste graniță, în Turcia. Prin cucerirea acestui oraș, Statul Islamic a obținut o victorie strategică, reușind să controleze un uriaș coridor la granița cu Turcia. Practic, Statul Islamic obține astfel legătura între pozițiile din Alep, la vest, și Raqqa, la est.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!