Statul pe social în UK. Idee măreaţă, cu urmări din cele mai groaznice

Articol publicat in sectiunea Bani, taxe şi beneficii, UK la zi pe data 20 februarie 2016

uk-demolare-mahala

Marea Britanie este „statul dădacă”. Nu este chiar Suedia la acest capitol, despre care se spune că ar avea „cei mai fericiţi locuitori din lume” pentru că statul are grijă de toate „scutecele” lor (în schimb, impozitarea celor din câmpul muncii şi a antreprenorilor este halucinantă), dar Marea Britanie face şi ea ce poate… şi face destul! Şi pe ce pune mâna… distruge (în anumite cazuri)! Citeşte despre mahalaua britanică!

 

Vieţi distruse, fără viitor

Citeam, cu ani în urmă, o carte scrisă de jurnalistul de investigaţie Nick Davies de la The Guardian, numită „Dark Heart. The Shocking Truth About Hidden Britain”. Timp de câteva luni, Davies a trăit printre locuitorii unor cartiere rău famate din Anglia. Imaginile şi întâmplările descrise acolo pot fi cu greu puse alături de alte imagini stereotipice ale englezului contemporan sau clasic. De altfel, vorbim de o altă faţă a Marii Britanii, cu oameni care apar la TV în emisiuni de tipul „Jeremy Kyle Show” sau la care se face referire în seriale TV precum „Little Britain” sau „Shameless”.

 

Împachetaţi la social

Da, şi englezii pot fi săraci. După cel de-al doilea război mondial, Marea Britanie a intrat într-o eră de reconstrucţie, iar muncitorilor angajaţi la marile centre industriale li s-au pus la dispoziţie locuinţe în cartiere construite special pentru ei, la fel ca în România comunistă, unde oamenii au fost aduşi de la sate, li s-a dat de muncă şi au fost instalaţi în noile blocuri comuniste.

Ei bine, muncitorimea din UK nu a fost cazată în blocuri, ci în cartiere cu case trase la indigo, după o metodă inventată în era victoriană. Nu a durat mult timp, însă, şi astfel de cartiere au devenit „slums”, mahalale, cartiere nedizerabile, cu condiţii grele de viaţă.

Totuşi, adevărata problemă avea să apară un pic mai târziu. Guvernele ulterioare, tot mai socialiste, au stabilit să construiască noi cartiere, dominate de blocuri cu multe etaje, în care să fie cazate persoanele defavorizate – şomeri (începând cu guvernul lui Margaret Thatcher ramuri întregi ale economiei au fost privatizate, în timp ce mari centre industriale din UK, fiind neperformante, au fost închise, ceea ce a însemnat că oraşe întregi au ajuns să fie dominate, peste noapte, de şomeri în căutare de asistenţă socială), bătrâni, persoane cu handicap etc.

 

Viaţa într-o mahala englezească

De fapt, mai toate cartierele în care au fost cazate în majoritate persoane pe social au ajuns la stadiul de ghetou: consum mare de alcool şi droguri, educaţie slabă, şomaj, rată mare de infracţionalitate, comportament în bună parte antisocial, implicare minimă a autorităţilor şi o lipsă totală de perspective (vezi clasicul film britanic „Trainspotting”); mai toţi locuitorii din astfel de cartiere au vecini „de groază”. În asemenea condiţii, nu este de mirare că în UK găseşti şi case care se vând cu £1 sau la preţuri foarte mici; acele cartiere nu sunt deloc dezirabile.

 

trimiteri-sus-4

Părinţii milionari din proprietăţi, copiii sărăciţi şi debusolaţi

Britanicii îşi plombează singuri dinţii acasă

LONDRA VĂZUTĂ ȘI NEVĂZUTĂ

Tinerii vor să fie proprietari de pub-uri

trimiteri-jos-4

 

Ei bine, sunt şanse foarte bune ca povestea cu maşina furată pe bandă rulantă şi cu scrisoarea din torpedou (povestea se regăseşte în articolul Umorul englezului şi politeţea lui răsună şi-n inima hoţului) să fi avut loc într-un astfel de cartier britanic. Chiar dacă la un moment dat se face referire la firma care ridică maşini, care are în componenţă numele Vancouver, un oraş canadian, detaliile sunt perfect aplicabile Marii Britanii.

 

Nu se mai repară nimic, ci se demolează

Guvernul a încercat să minimalizeze dezastrul acestui experiment social – cazarea laolaltă a tuturor persoanelor asistate social – dându-le acestora posibilitatea să cumpere casele în care erau cazaţi, la preţuri mai mici faţă de nivelul pieţii. În anumite zone, această tactică a reuşit, mai mult din cauza creşterii economice locale (Londra, cel mai bun exemplu), cartierele devenind „gentrified” deşi, şi aici, „reuşită” e mult spus; în realitate, în cazurile de succes această tactică n-a făcut decât să înlăture din zonele devenite peste noapte dezirabile pe cei „cu probleme”, pentru ca în locul lor să se mute persoane prospere.

Altfel, problema unor astfel de cartiere nu are rezolvare; cel puţin, nu au găsit-o britanicii. Aşa că murdăria se pune sub preş: blocurile turn cu apartamente pe social şi cartiere întregi de tip ghetou sunt demolate cu mare tam-tam, politienii zilei strigând în gura mare că răul din trecut va fi astfel eradicat în totalitate şi mutând localnicii în noi cartiere, de demolarea cărora să se ocupe generaţiile viitoare.

 

Soluţii moderne, controversate

Mai nou, dezvoltatorilor imobiliari care construiesc blocuri noi, în special în Londra, li se cere să pună la dispoziţie un număr de apartamente pentru persoanele pe social la fiecare bloc construit, pentru că este nevoie de astfel de locuinţe, dar mai ales în ideea de a amesteca persoanele pe social cu cei pe propriile picioare, în speranţa de a evita crearea mahalalei.

Iar dezvoltatorii imobiliari, care îşi scot banii din vânzarea apartamentelor oamenilor cu bani, s-au gândit, spre revolta jurnaliştilor din presa britanică, chiar să facă intrări diferite în bloc – una pentru persoanele „fără faţă” şi una pentru „patroni”.

Blocul este, prin definiţie, o construcţie inspirată de comunism şi, ca orice sistem comunist, are o singură finalitate: falimentul total.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!