We stay? We go?

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 1 septembrie 2014

O replică deloc celebră dintr-un film celebru numit „Armagedon” este tocmai aceasta. Inevitabil, ea trece neobservată în contextul cosmic, apocaliptic și exploziv al finalului. Așadar, ori stăm, ori plecăm, dar

să ne hotărâm odată!

Aceeași dilemă o avem, adeseori, ca imigranți, ezitând între două lumi, una familiară, dar deja îndepărtată și alta aproape familiară, dar AICI, cântărind motivele de a rămâne, ascultându-ne propriile motive de a pleca. Este o alegere imposibilă atâta vreme cât balanța argumentelor e egală. Și aici, și dincolo, avantaje și dezavantaje care se anulează unele pe altele, ajungând la zero opțiuni, căci balanța rămâne impecabil dreaptă. Dar nu totdeauna avem această dificultate. Așa că începem să oscilăm ca o pendulă veche care nu reușește să mai găsească ora exactă sau ca un balansoar de neoprit, în care nu mai apuci să te așezi. Eroul unuia din articolele noastre de astăzi trece prin exact această situație. A venit, s-a obișnuit în Irlanda, a stat trei ani, s-a întors în România, iar acum îl bate gândul să revină în Irlanda. Are suficiente motive pentru orice variantă. Mai trebuie doar un semn, o șansă, un job cât de mic, ca să reia experiența irlandeză. Și, dacă va reuși, va fi ea definitivă? Nu se știe; nimeni nu e profet, nici în țara lui, nici în țara altora. Indiferent de rezultat,

Octavian este imaginea (mișcătoare) a unei stări de fapt destul de frecvente în lumea vastă a imigrației române. Fiindcă, nici aici, lucrurile nu sunt în alb și negru, iar unu și cu unu nu e obligatoriu să facă doi. Imigrația e doar o stare tranzitorie către altceva. Fie către stabilirea definitivă într-un anume loc din lume, fie către întoarcerile periodice acasă, în speranța că norocul se va ivi și acolo. Până la una din aceste decizii rămâne, totuși, nehotărârea. Pentru Octavian, nu mai e vorba despre curajul de a pleca, ci despre șansa (sau ghinionul) de a pleca a doua oară. S-ar fi ivit ceva interesant acasă? Se va ivi așa ceva dincolo? Greu de răspuns. A doua plecare e cu totul altfel decât prima. Știi la ce să te aștepți, dar te aștepți, totuși, la altceva. Vrei același lucru, dar în varianta unei surprize plăcute. O a doua imigrație mai reușită, mai cu spor, mai fără dileme. Mai cu prieteni, mai cu un picnic, mai cu o pălincă, mai ca acasă. Și, de aici, o luăm de la capăt. We stay? We go?

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!