Steaua pierde marca

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 1 mai 2015

579 steauaClubul FC Steaua a pierdut marca Steaua București după ce ICC a respins contestația în anulare formulată de club la decizia din 3 decembrie, prin care îi fusese deja anulată marca. Decizia de vineri a instanței este irevocabilă.

ICCJ a anulat marca Steaua București pe 3 decembrie anul trecut, aceasta fiind înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de către SC Fotbal Club Steaua București SA, echipa patronată de Gigi Becali.

FC Steaua a fost acționată în instanță de către Clubul Sportiv al Armatei Steaua București încă din 2011, acesta cerând anularea mărcii înregistrate de formația bucureșteană. Tribunalul București a respins cererea în 17 aprilie 2012, decizie menținută de Curtea de Apel București în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv al armatei. De la decizia ICCJ, cele două combatante au avut mai multe întâlniri pentru a discuta despre condițiile de utilizare a mărcii, însă fără a ajunge la un acord clar.

Conducerea MApN a solicitat actualei echipei a lui Becali un procent de 10% din totalul veniturilor pentru a-i permite să folosească marca, însă responsabilii grupării din Ghencea au refuzat în mod repetat această propunere.

După decizia din 3 decembrie a ICCJ, societatea finanțată de Gigi Becali a solicitat Tribunalului București anularea mărcii arhicunoscute sub care s-a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, dar și Supercupa Europei în 1987, aflate acum în proprietatea Clubului Sportiv al Armatei.

Steaua lui Gigi Becali are în această speță calitatea de reclamant, pârâți fiind Clubul Sportiv al Armatei Steaua București (UM 02301) și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM).

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!