Ștefan Stoica, mândrul antrenor

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 25 septembrie 2015

598 stoicaFostul internațional român Ștefan Stoica a declarat cu prilejul prezentării sale oficiale că este mândru de faptul că a fost numit selecționer al naționalei Republicii Moldova.

„Sunt foarte fericit și mândru. Pentru orice antrenor din lume este ceva frumos, ceva special să antrenezi o echipă națională. O să lupt corect pentru selecționata Moldovei. O să încerc să nu fac greșeli. O să joace cine merită”, a declarat Ștefan Stoica.

”O să lupt pentru naționala Moldovei și în același timp să demonstrăm că nu suntem o țară mică. Vreau să se spună la sfârșitul meciului că am dat totul. Vom lupta pentru fiecare balon cu Rusia și la sfârșit să avem mândria că am dat tot ce am putut”, a mai spus Stoica.

”Îmi doresc să antrenez naționala Moldovei și în campania următoare de calificare”, a subliniat fostul atacant al Universității Craiova, care în prezent antrenează formația Zimbru Chișinău, liderul Diviziei Naționale de peste Prut.

”Contractul îl semnez fără să mă uit în el. Nu am venit să mă uit la problemele financiare sau ca să fiu legat de un scaun. Am venit ca să ajut nația mea, pentru că cred foarte mult în lucrul acesta și nici nu m-am uitat ce scrie în contract”, a precizat Stoica.

Stoica a fost numit marți selecționer al naționalei Moldovei după ce Alexandru Curteian și-a prezentat demisia.

Antrenorul român va conduce Moldova în partidele din luna octombrie contra Rusiei și Suediei, ultimele din preliminariile pentru EURO 2016, iar după amicalul cu Azerbaidjan din noiembrie ar putea să-și prelungească contractul cu FMF, menționează sursa citată.

Debutul lui Stoica la cârma naționalei Moldovei se va produce pe 9 octombrie, la Chișinău, împotriva Rusiei. Tehnicianul se va confrunta cu probleme mari de efectiv, întrucât nu va putea conta pe o serie de jucători de bază, precum Epureanu, Gațcan și Artur Ioniță.

Stoica (48 ani) a mai activat în carieră ca secund la Omonia Nicosia, Steaua București și Astra Giurgiu și a fost principal la Universitatea Craiova, Gloria Buzău, Internațional Curtea de Argeș, Farul Constanța, Milsami Orhei (de două ori).

Moldova ocupă ultimul loc (5) în Grupa G, cu doar 2 puncte din opt meciuri.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!