Steven Segal, consul onorific al Rusiei?

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 24 aprilie 2015

Vladimir Putin a reușit să facă o propunere prin care să-i surprindă pe americani, inclusiv pe președintele Barack Obama, despre care martori oculari povestesc că era „buimăcit” la aflarea veștii. Jurnaliștii de la BuzzFeed au dezvăluit că Vladimir Putin a propus, la Summitul G-8 din 2013, ca actorul Steven Seagal să fie numit consul onorific al Rusiei în California și Arizona. Propunerea lui Vladimir Putin i-a lăsat fără cuvinte pe americani, în timp ce sursa citată notează că președintele Obama era „buimăcit”, conform relatărilor unor martori. „Reacția noastră a fost «Cred că glumești!»”, a povestit un oficial american, prezent la această întâlnire. Casa Albă și Departamentul de Stat al SUA au refuzat să comenteze, în timp ce purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a susținut că nu a fost informat cu privire la acest episod, dar a menționat că prietenia dintre Seagal și Putin este „absolut normală”.

Putin și Seagal au câteva lucruri în comun, ambii fiind născuți în 1952. Apoi, cei doi au centură neagră în arte marțiale – Putin la judo, iar Seagal la aikido. „Îl cunosc destul de bine, suficient cât să spun că este unul dintre cei mai importanți lideri ai lumii în viață, dacă nu cel mai important. Îi pasă mai mult decât oricui de Rusia”, este descrierea pe care Seagal i-a făcut-o în 2013 lui Vladimir Putin.

Sursa citată mai arată că Vladimir Putin a pus serios accent pe implicarea vedetelor internaționale în diverse activități din Rusia. Pe lângă Seagal, care are o relație apropiată cu Vladimir Putin de câțiva ani, Jean-Claude Van Damme s-a întâlnit și el cu președintele Rusiei, iar Mickey Rourke, Sharon Stone și Monica Bellucci au participat la o gală caritabilă la Sankt Petersburg.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!