Știri pe scurt

Articol publicat in sectiunea Social pe data 9 ianuarie 2015

PE SCURT:

  • Înșelați cu locuri de muncă în Anglia
  • Primarul Timișoarei vrea metrou
  • Vouchere culturale pentru bugetari

Înșelați cu locuri de muncă în Anglia

Poliţiştii din Vâlcea au deschis dosar penal după ce au primit sesizări de la 120 de persoane care au reclamat că administratorul unei firme le-a înşelat, promiţându-le locuri de muncă şi transport până în Anglia în schimbul unor sume de bani.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, oamenii legii au deschis un dosar de cercetare penală pentru înşelăciune, după ce, în 2 ianuarie, au fost primite sesizări de la 120 de persoane care reclamau că au fost înşelate de administratorul unei societăţi specializate în plasarea forţei de muncă.

Oamenii, din mai multe localităţi ale judeţului Vâlcea, au susţinut că au încheiat un contract de mediere cu firma respectivă pentru obţinerea unui loc de muncă în Anglia.

Ei au dat administratorului firmei câte 210 euro, reprezentând contravaloarea transportului până în Anglia şi comisionul de mediere în vederea angajării. Însă, în 2 ianuarie, când s-au prezentat la autogară cu bagajele, autocarele care ar fi trebuit să îi transporte în străinătate nu au apărut, iar administratorul firmei nu a mai putut fi contactat.

Când şi-au dat seama că autocarele nu vor veni, cei 120 de vâlceni au mers la Poliţie, pentru a depune plângeri penale.

Administratorul acuzat de înşelăciune a fost identificat, însă până în prezent nu a fost găsit de poliţişti.

Primarul Timișoarei vrea metrou

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că a dat „undă verde” pentru contractarea unui studiu de fezabilitate în vederea construirii unui metrou la Timişoara, cu fonduri speciale. Edilul Timişoarei, membru al PNL, a explicat că vrea să ducă în subteran calea ferată care tranzitează oraşul şi să amenajeze un bulevard deasupra, iar proiectul ar urma să fie realizat în parteneriat cu CFR, scrie Mediafax. Edilul a precizat că în luna decembrie a transmis o înştiinţare către CFR pentru a anunţa compania despre intenţiile sale. Potrivit lui Nicolae Robu, lucrările la acest proiect ar dura aproximativ zece ani şi ar costa aproximativ două miliarde de euro.

Vouchere culturale pentru bugetari

Deputatul PDL Claudia Boghicevici a depus, în decembrie, o iniţiativă legislativă, la Camera Deputaţilor, prin care propune acordarea unui „voucher cultural” bugetarilor, în valoare de 125 de lei, pentru cumpărarea de cărţi, bilete la evenimente culturale, spectacole de teatru, muzee, sau operă.

Inițiatoarea arată în expunerea de motive la propunerea legislativă că, potrivit unui sondaj Eurobarometru dat publicităţii de Comisia Europeană şi realizat în perioada 26 aprilie-14 mai 2013, aproximativ 51% dintre români au citit o carte în ultimele 12 luni, procent inferior mediei europene, care este de 68%.

Ea menţionează că prin această propunere doreşte să ofere cadrul legal pentru şanse egale în ceea ce priveşte accesul la cultură a angajaţilor din sistemul bugetar şi să stimuleze creşterea gradului de acces şi participare la cultură. Boghicevici propune ca acest voucher cultural să se acorde o singură dată, fondurile urmând a se asigura de la bugetul de stat, prin Ministerul Culturii.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!