STRĂINĂTATEA, UN DIVORȚ TĂCUT

Articol publicat in sectiunea Acte, Reportajul săptămânii pe data 6 iunie 2016

Diaspora romaneasca_Strainatatea, un divort tacut

Migraţia din raţiuni economice în statele dezvoltate poate aduce indivizilor bunăstare şi generează uneori şi o oarecare ascensiune economică, dar poate provoca în acelaşi timp divorţuri şi distruge familii. Şi atunci, munca în străinătate înseamnă bani şi însingurare pentru unii dintre românii care au ales să încerce această experienţă.

Obţinerea unui loc de muncă în ţările occidentale este asociată la plecarea din România exclusiv cu drumul spre bunăstare. Însă, odată intraţi „în pâine” pe meleaguri îndepărtate, românii trăiesc şi alte stări de spirit neluate în calcul.

Analizele şi studiile sociologice efectuate în ultimii ani au atras atenţia în mod repetat asupra creşterii numărului de divorţuri în familiile românilor. Şi tot în ultima perioadă, acestea au mai introdus pe lista principalelor motive care destramă cuplurile o cauză nouă: plecarea la muncă în străinătate.

A fi divorţat este o stare civilă desprinsă din realitate, chiar dacă nu face parte din acele stări dorite şi aşteptate în viaţa unei familii. Divorţul înseamnă de cele mai multe ori durere, suferinţă, stres, dezechilibre psihice, pierderi materiale şi chiar sentimente de revoltă, ură şi respingere.

Dar dacă totuşi, Doamne fereşte!, „ne apucă” divorţul pe pământul britanic, oare ce ne rămâne de făcut?

 

 

Când drumurile soţilor

nu mai au acelaşi sens…

 

Drumul străinătăţii pare a fi cea mai la îndemână cale spre o viaţă mai bună pentru mulţi dintre românii care au ajuns să trăiască peste hotarele României. O viaţă mai bună însemnând o viaţă liniştită, lipsită de grija zilei de mâine. Însă, străinătatea se poate transforma, cât ai clipi, dintr-o realizare într-o separare. Este asemenea unei pastile, spune unul dintre interlocutorii materialului nostru, tratează pe de-o parte şi dăunează pe de alta. Şi asta pentru că nu puţine sunt familiile care s-au destrămat, care sunt în curs să se despartă şi care chiar la ora actuală semnează actele de divorţ.

Vina? Cei aproape trei mii de kilometri care stau între soţul din Anglia şi soţia din România. Sau invers.

 

Unul departe de celălalt

La orice colţ de stradă unde locuiesc români, pe orice şantier sau în orice hotel unde lucrează aceştia, parcă se aude din ce în ce mai des ecoul cuvântului „divorţ”. Mulţi, dacă nu chiar toţi, evită, se feresc şi rar vor să vorbească despre acest eşec în familie. Cei care au avut curajul să povestească puţin din experienţa neplăcută de separare dau vina în totalitate pe… străinătate.

„Nu ştiu… nu ştiu cum s-a ajuns aici, dar s-a întâmplat. Cred că este vorba despre un mixt de motive. Distanţă, neîncredere, probleme ce nu pot fi rezolvate la telefon… La un moment dat, nu am mai rezistat şi am pus capăt”, povesteşte Silvia, o tânără de 35 de ani, din zona Moldovei care se află în plin proces de divorţ.

A ajuns în Londra în urmă cu doi ani de zile şi spune sincer că dacă i-ar fi spus cineva pe atunci că va divorţa… i-ar fi râs în nas.

„Am plecat cu lacrimi, cu plânsete, cu dragoste în suflet faţă de soţul meu. Mi s-a oferit şansa unui loc de muncă în Anglia şi am acceptat. Casa noastră era neterminată şi oricât munceam în ţară nu reuşeam să o mai terminăm. Aşa că acesta a fost principalul motiv pentru care am căzut amândoi de acord… să plec eu, apoi să vină şi el, să strângem bani şi să terminăm casa.

După câteva luni a venit şi el… dar nu s-a acomodat, nu i-a plăcut de niciun fel aici. Nu se putea odihni, s-a îmbolnăvit, era într-un stres continuu… A început să îi cadă părul, i-au apărut nişte pete pe pielea capului… încât am hotărât că cel mai bine este să se întoarcă în România. Să aibă grijă de copil şi să rămân eu aici ca să strâng bani. Prin acelaşi lucru a trecut şi băieţelul meu care are zece ani… A plâns încontinuu o lună de zile, nu mai mânca, era trist mereu şi îmi spunea că vrea înapoi la bunici”, astfel că motivele ca soţul său să se întoarcă au fost şi mai întemeiate, povesteşte Silvia.

 

„O casă uneşte. O casă desparte”

Ceea ce i-a schimbat sentimentele în aşa fel încât să ceară divorţul a fost casa pentru care plecase…

—————————————

„Am trimis în fiecare lună bani în ţară… numai eu ştiu cât m-am chinuit. Nu am fost acasă un an şi jumătate, am muncit ca o nebună ca să strâng şi să trimit. Acesta era ţelul meu, să trimit câţi mai mulţi bani soţului, ca să termine casa. După tot acest timp, am decis să îmi iau bilet şi să merg acasă, să îmi văd familia, să îmi văd copilul şi să văd cum arată casa…”

Silvia, 35 de ani, Moldova

—————————————

Mare i-a fost mirarea când a ajuns în satul de unde plecase cu doi ani în urmă. „Am crezut că leşin. Casa era la fel… nu mai construise nimic. Doar schimbase parchetul, iar pe un teren pe care îl aveam împreună turnase o nouă fundaţie pentru o nouă casă. Mai mult decât atât, îi făcuse cavou lui soacră-mea. Nu m-a întrebat nimic… nu ştiam nimic. Plus că am auzit vorbe, de la vecini, cum că soţul meu chema taxi-uri în fiecare zi, care îl duceau la un motel dintr-un sat vecin… Mi s-a făcut rău, am simţit că mor”, spune Silvia despre motivele care au determinat-o să se despartă de soţul său.

 

Divorţ la distanţă

Încă o dată, Silvia a plecat din ţară cu lacrimi în ochi. De data aceasta, nu mai erau lacrimi de dor, ci de durere.

„I-am spus că nu am nevoie de nimic, poate să păstreze tot şi am plecat. Copilul nu îl pot lua… O să fiu alături de el şi, în momentul în care va creşte şi va putea decide, îl aştept să vină la mine. Între timp, am angajat un avocat care să se ocupe de tot… Am plătit 24 de milioane şi acum sunt în plin proces de divorţ. Chiar înainte de Paşte m-a sunat să îmi spună că îmi înaintează dosarul. Am înţeles că nu este necesar să mă prezint la nicio înfăţişare. Avocatul se ocupă de tot. Mai ales că în cazul meu nu există partaj… Copilul rămâne la el, eu îi voi plăti pensie alimentară şi, când împlineşte 18 ani, să decidă el unde vrea să stea… pentru că deocamdată nu vrea aici, nu îi place aici…”, spune tânăra care a depus actele de divorţ în urmă cu doar două luni.

—————————————

„Asta a fost… poate dacă rămâneam în ţară nu ajungeam să divorţez. De fapt, cu siguranţă nu ajungeam, altfel îşi reglează problemele doi oameni sunt aproape. Aşa… la distanţă, totul a luat-o razna…”

Silvia, 35 de ani, se află în plin proces de divorţ

—————————————

 

 

Aerul străinătăţii aduce despărţiri

 

Există şi cazuri în care deşi cei doi soţi trăiesc împreună, străinătatea tot se infiltrează în relaţia lor. Sunt familiile care au plecat împreună din România cu acelaşi gând: de a-şi îmbunătăţi viaţa. Însă socoteala de acasă s-a dovedit, în cazul unora, să nu se potrivească cu cea de peste graniţă.

O căsătorie de zece ani s-a destrămat într-un an de zile. Cei doi au trăit zece ani în ţară, iar un an au trăit în Londra. Crina F. este o româncă de 33 de ani care a divorţat de puţin timp. Chiar dacă în urmă cu un an şi jumătate a venit împreună cu soţul său pentru o viaţă mai bună, străinătatea, spune tânăra, le va oferi poate amândurora o viaţă mai bună… dar separat.

„Eu am mai avut probleme cu soţul, legate de infidelitate, dar am închis ochii şi am trecut peste. M-am gândit mereu că m-am căsătorit pentru totdeauna şi că nu are rost să las pe una şi pe alta să îmi strice familia, casa şi masa. Mai ales că nu a fost nimic concret în trecut…

Ei bine, nu ştiu dacă am început să gândesc diferit odată ce am ajuns aici, dar ştiu că imediat ce am bănuit şi mi s-a confirmat că soţul meu îşi face ochi dulci cu altcineva… m-am hotărât! Divorţez! Nu am mai plâns, aşa cum făceam de obicei, nu am mai suferit, nu am mai stat nopţi în şir trează… ci am sunat la un avocat. M-am interesat în ce constă toată procedura şi m-am dus în România, pentru că aşa îmi era cel mai simplu, şi am depus actele de divorţ. Avocatul mi-a spus exact ce am de făcut… că nu este necesar să mă prezint decât la prima înfăţişare, că dacă există partaj, cum a fost în cazul meu o casă, să fac fotografii peste tot, ca să pot demonstra valoarea acesteia. Exista riscul ca soţul să dărâme un perete sau o cameră, ca valoarea casei să scadă, dar să fotografiez şi bunurile care sunt în interior. Exact aşa am procedat şi imediat după ce am început procedurile, l-am anunţat că divorţez… Bineînţeles că nu i-a venit să creadă şi a sperat până în ultima clipă că o să renunţ. Dar, nu! Mi-a fost greu la început, dar acum simt că am luat decizia corectă… Cred că dacă eram în ţară, nu aş fi avut curajul, pentru că acolo se ţine cont de gura lumii… şi nu e bine”, spune Crina.

—————————————

„În România nu aş fi divorţat pentru că… e ruşine. Ce spun vecinii, ce spun prietenii sau colegii. Aici… nu m-a mai interesat. Poate să spună oricine orice. Bine că sunt departe de gura lor. Am făcut ceea ce trebuia să fac de prima dată… Cine greşeşte o dată, greşeşte şi a doua oară. Am crezut că străinătatea îi va băga minţile în cap, dar cred că mi le-a băgat mie…”

Crina F., 33 de ani, a divorţat chiar în preajma sărbătorilor de Paşte în urmă cu un an

—————————————

 

 

„Ochii care nu se văd… se uită”

 

N.M. este unul dintre românii care au trecut prin trauma unei despărţiri cu acte în regulă. A avut nevoie de un an şi jumătate ca să îşi revină, să fie aproape acelaşi om ca cel de dinaintea divorţului. A reuşit, însă nici măcar timpul nu i-a acoperit urmele suferinţei…

„Ochii care nu se văd se şi uită, dar şi încep să privească diferit lucrurile. Cel puţin aşa cred eu. După o relaţie de trei ani de zile în care totul a fost perfect, totul s-a întors la 180 de grade în doar câteva luni. Am plecat din România tocmai pentru a strânge bani de nuntă. Am muncit zece luni de zile, m-am întors în ţară, m-am căsătorit şi după trei luni… am divorţat. Nunta a fost pe 18 august şi pe 18 decembrie eram deja divorţat…

Nu ştiu care au fost motivele, dar cred că nu s-a acomodat cu noua ţară, cu limba, cu locul de muncă. La o lună de la nuntă, noi deja aveam scandaluri… din orice… din absolut orice. Din nimicuri. A fost o presiune prea mare pentru ea să lase totul şi să se mute în altă ţară… Nu s-a acomodat şi mai rău este că ne-am făcut rău unul altuia. Eu încercam, pe de o parte, să o conving să aibă răbdare, că este nevoie de timp, ea încerca, pe de altă parte, să mă convingă că nu mai rezistă şi că vrea să se întoarcă acasă. Am ajuns în trei luni de zile să ne jignim, să ne vorbim urât… să ne urâm. Nu ne mai suportam…

În trei ani de zile, cât am fost împreună în România, nu ne-am spus o vorbă urâtă şi aici ne-am făcut în toate felurile posibile şi imposibile. Nu ştiu nici în ziua de astăzi, nu am o explicaţie, nu ştiu ce ne-a făcut să ne dezlănţuim aşa… Am divorţat în 2014 şi, din păcate, nici în prezent nu ne mai vorbim… nici măcar nu ne mai spunem «La Mulţi Ani» de zilele de naştere…”, povesteşte N. M. despre divorţul său.

—————————————

„Cred că străinătatea îşi pune amprenta pe fiecare relaţie în parte… fără să conştientizăm. Poate doar în timp realizăm acest lucru. Dacă stăm să analizăm trecutul şi prezentul. Pe unii îi face mai puternici, pe alţii îi duce la cealaltă extremă… şi îi destramă…”

N.M., 33 de ani, a divorţat după trei luni de la căsătorie

—————————————

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autori articol: Marcel Istrate, Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!