STRĂINULE, TE-AM CITIT!

Articol publicat in sectiunea Imigranţi în UK, Reportajul săptămânii pe data 1 iunie 2015

Diaspora romaneasca_Strainule, te-am citit

Românii povestesc că au întâlnit în Anglia o bucăţică din fiecare colţ de lume, prin intermediul oamenilor pe care i-au cunoscut: americani, irlandezi, greci, italieni, columbieni, polonezi, francezi şi lista poate continua. Unii le sunt colegi de casă, alţii simpli colegi de serviciu sau, pur şi simplu, prieteni de suflet.

Fiecare naţionalitate are ceva specific, care iese în evidenţă mai devreme sau mai târziu, mai spun românii care au prilejul de a trăi sau de a-şi petrece timpul lângă astfel de oameni cu rădăcini în alte ţări sau în alte continente.

Cum s-au apropiat românii de celelalte naţionalităţi care trăiesc pe teritoriul Marii Britanii, ce spun aceştia despre fiecare om pe care l-au cunoscut, cine sunt cei care le-au intrat în graţii uşor şi natural, dar şi cine sunt cei pe care încearcă să îi evite… ne povestesc chiar ei în amănunt…

 

 

„Ciocnirea” civilizaţiilor

 

Marea Britanie pare a fi un mapamond la scară redusă. Circa 8 milioane din cele aproximativ 63 de milioane de locuitori ai Regatului Unit, adică 13%, sunt oameni care provin din afara graniţelor ţării. Doar în Londra trăiesc în prezent peste 270 de comunităţi etnice, locuitorii metropolei vorbind peste 300 de limbi. De aceea, românii ajunși pe aceste meleaguri descoperă în fiecare zi o nouă lume…

Indienii, numeroși în nord-vestul Londrei, poartă cu ei tradiţii sofisticate; prezenţa lor constituie un amestec exploziv de culoare, gusturi stridente și opulenţă. Grecii par firi duplicitare, ascunse. Est-europenii sunt oameni harnici, care vin în Regatul Unit deciși să muncească indiferent de condiţii. Iar italienii sunt vorbăreţi, volubili și obositori prin gesturi. Acestea sunt doar câteva dintre concluziile la care au ajuns românii stabiliţi pe tărâm britanic în experienţele lor cotidiene de viaţă.

 

Amintiri contradictorii despre România

„Primul străin pe care l-am cunoscut a fost și primul meu șef. Era irlandez”, își amintește Petronela G., o româncă în vârstă de 51 de ani. Ea s-a stabilit în Londra în 2007, iar întâiul ei loc de muncă a fost în cadrul unei companii auto cu sediul într-un orășel din vecinătatea nord-vestică a Londrei.

„Îl chema Patrick D. Era mic de statură, rotofei, roșu la faţă și roșcat la păr. Îmi aduc aminte că era cu câţiva ani mai în vârstă decât mine, iar întâlnirea cu el a fost pentru mine un adevărat sprijin în acea perioadă, în care încercam să mă acomodez cu viaţa din UK.”

Irlandezul i-a făcut o impresie atât de bună româncei, încât ea crede și acum că aceștia sunt oameni deschiși, sinceri și onești. „Patrick era foarte serios din punct de vedere profesional și era foarte săritor din fire. Te ajuta la orice. Iar în afara orelor de program era foarte plăcut. Când aveam ieșiri colective, el era sufletul întâlnirilor. Întreţinea întreaga atmosferă, fiind extrem de vesel”, spune Petronela.

Românca a lucrat un an de zile în compania unde irlandezul Patrick era unul dintre șefi. Ea își aduce aminte și acum că a avut mai multe discuţii apropiate cu bărbatul, care i-a destăinuit odată că a vizitat România. „Mi-a spus că a fost la București în anii ’90. Zicea că îi plăcuse mult arhitectura din centrul vechi al capitalei României. În schimb, știu că se declara șocat de numărul mare de câini vagabonzi pe care îi întâlnise prin cartierele Bucureștiului. În același timp, a remarcat cât de supăraţi sunt românii pe propria lor ţară. Spunea că nu a întâlnit nici unde un popor atât de auto-critic. Observase că românii se denigrează unii pe alţii, nu se prea ajută și nu sunt deloc uniţi”, continuă mărturisirea Petronelei.

 

„Grecii sunt înșelători”

Alți „străini” pe care Petronela G. crede că i-a cunoscut îndeaproape de când trăiește în Marea Britanie sunt grecii. Ea a lucrat timp de câteva luni la o companie privată de recrutare a forţei de muncă, deţinută de o familie de eleni. „Grecii nu mi-au lăsat deloc o impresie pozitivă. Mi s-au părut firi ascunse. Poate și pentru că nu a funcţionat deloc colaborarea mea cu ei. Nu s-au ţinut de cuvânt și mi-au «tras și ţeapă», în cele din urmă”, spune acum Petronela.

Românca a fost, pentru câteva luni din cursul anului 2008, singura angajată a unei firme de familie unde lucrau doi tineri greci, frate și soră, dar și tatăl acestora. „Era o companie care recruta personal pentru munci ocazionale într-o unitate de producţie de materiale plastice. Aveau nevoie săptămânal de câteva zeci de persoane de lucrători în regim «self-employed»”, explică femeia. Ea ne-a dezvăluit în continuare impresiile sale despre convieţuirea cu grecii.

„Cei doi fraţi, care erau și acţionari în companie, se certau tot timpul, dar la modul violent. Strigau unii la alţii, mai că nu se și băteau. De câte ori era o dificultate, eu eram singura care îmi păstram capul pe umeri și făceam totul ca să depășim situaţia. Erau firi foarte colerice. Tatăl lor era un om mai închis, cel puţin faţă de mine. Nu comunica decât strictul necesar. De altfel, toţi erau așa. Nu mi-a plăcut că, de multe ori, vorbeau între ei doar în greacă, pentru ca eu să nu pot să înţeleg”, susţine Petronela. Ea mai afirmă că a sesizat cum grecii „umblau cu ascunzișuri”. „Aveau anumite preferinţe când recrutau personal. Pe indieni, de exemplu, nu îi selectau nici dacă aveau actele în regulă. Spuneau că nu le plac indienii, pentru că își clatină capul în timp ce vorbesc, ceea ce înseamnă că ar fi făţarnici. Mie îmi convenea că recrutau de preferinţă est-europeni. Dar, de multe ori, îi exploatau pe ascuns și pe aceștia”, mai argumentează Petronela.

Toate îndoielile ei despre greci au fost confirmate prin modul în care aceștia au încheiat colaborarea cu românca. „S-au folosit de mine câteva luni, când era perioada mai solicitantă. Apoi, pur și simplu, s-au descotorosit de mine fără să îmi dea niciun preaviz. Și nici nu mi-au mai plătit toţi banii care mi-i datorau”, povestește românca cu dispreţ.

——————————————–

„Grecii mi-au produs cea mai neplăcută impresie, deși eu i-am considerat apropiaţi, pentru că sunt balcanici și creștin ortodocși ca și românii. Dar am fost dezamăgită. Acum, când mă găndesc la ei, îmi amintesc tot timpul de proverbul acela: «Să te temi de greci chiar și atunci când îţi aduc daruri!»”

Petronela G., 51 de ani

——————————————–

 

 

Frăţia est-europenilor

 

Paul M. a petrecut ani de zile în nord-estul Londrei în mijlocul unor comunităţi numeroase de africani, dar nu s-a apropiat de aceștia. El spune că i-a cunoscut bine în tot acest timp doar pe est-europenii aflaţi în Londra. „Am avut de-a face mai mult cu unguri, sloveni, ruși, ucrainieni și moldoveni, adică români de dincolo de Prut. Cu africanii, deși am stat șapte ani printre ei, nu prea am comunicat. Suntem culturi diferite…”, opinează românul.

 

Românii și ungurii se înţeleg de minune

Ungurii și românii, deși se dușmănesc și „se ciondănesc” ca vecini, se înţeleg foarte bine atunci când se întâlnesc în Marea Britanie. „Eu m-am înţeles de minune cu toţi cetăţenii de origine maghiară cu care m-am intersectat”, recunoaște cu satisfacţie Paul M., un român în vârstă de 36 de ani.

„Încă din primele luni petrecute la Londra, pe când umblam să fac cursuri de engleză, m-am împrietenit cu doi maghiari. Pe primul l-am cunoscut la întâiul curs de engleză la care am participat, undeva în sudul Londrei. Când a auzit că vin din Transilvania, mi-a reprodus râzând o înjurătură românească. L-am înjurat și eu în limba lui maternă, așa cum auzisem pe la ungurii din orașul meu natal. Apoi am râs și de atunci ne-am înţeles de minune”, povestește cu haz Paul.

El spune că a mai cunoscut un cetăţean maghiar, un băiat apropiat de vârstă cu el, tot la un curs de engleză. „Îl chema Atilla, dar toţi ceilalţi îi spuneau Ati. Eu l-am ghicit imediat că e și el «vreun pui de dac»”, continuă Paul râzând. „Apoi am descoperit că eram și vecini de cartier, în nord-estul Londrei. Și de câte ori aveam timp, stăteam la povești. Aveam atâtea subiecte de discuţie… Vorbeam de reţete de cârnaţi și de câte și mai câte”, își amintește românul.

Paul are și acum un alt prieten bun, tot de origine maghairă. „Lucrez de trei ani la o  companie de servicii contabile, iar colegul meu de birou este ungur. La prima întâlnire am avut o discuţie contradictorie în care am disputat Ardealul. Dar după aceea, ne-am înţeles și am rămas în relaţii amicale. Ne vizităm periodic cu familiile și ne înţelegem foarte bine”, mai spune acesta.

——————————————–

„Îmi mai place de est-europeni pentru că sunt singurii cu care poţi să mai discuţi de câte o șmecherie. Și ei, ca și românii, au înclinaţia asta spre a mai fenta câte un pic legea.”

Paul M., despre frăţia est-europenilor

——————————————–

 

Valori comune

Faptul că românii se înţeleg relativ bine cu toţi ceilalţi est-europeni ţine de cultură, de aria geografică și de istoria comună pe care o împărtășesc popoarele din răsăritul Europei, crede cu convingere Paul M. El își explică astfel faptul că, la orice loc de muncă, el se apropie mai degrabă de maghiari, sârbi sau de persoanele provenite din fostele ţări sovietice. „Împărtășim aceleași valori. Toţi est-europenii sunt foarte harnici și muncesc mult. De asemenea, am observat că aceștia, ca și noi românii, sunt foarte legaţi de tradiţiile lor și de familie”, subliniază Paul.

El a observat că aproape cu orice alt est-european poate aborda discuţii legate de măncărurile specifice zonei, care sunt foate asemănătoare. „Aţi observat că mâncărurile poloneze de pe rafturile magazinelor sunt atât de asemănătoare cu cele românești? Și toţi sunt dispuși să vorbească despre mâncare, pentru că sunt foarte atașaţi de felul cum se gătea în ţara natală, mult diferit de stilul de alimentaţie britanică”, insistă românul.

Necunoașterea limbii engleze este o altă trăsătură comună printre est-europeni. „Majoritatea est-europenilor au probleme de exprimare în limba engleză. Iar accentul cu care vorbesc te face imediat să îţi dai seama că ai în faţă un om din estul Europei”, își încheie Paul pledoaria în favoarea vecinilor săi din estul Europei.

——————————————–

Statistica etniilor din Marea Britanie

 

Indienii constituie comunitatea etnică cea mai numeroasă din Marea Britanie, numărând 1.412.958 de indivizi. Ei reprezintă 2,5% din totalul populaţiei Regatului Unit. Aceștia sunt urmaţi de pakistanezi, care formează o comunitate din 1.124.511 persoane. Polonezii sunt cei mai mulţi dintre europenii ce își duc traiul în această ţară. Iar africanii formează populaţia etnică cu cea mai rapidă creștere înregistrată în prezent pe teritoriul regatului. Cifra totală a celor ce o formează este de 989.628 de persoane originare din statele continentului african. Lor li se adaugă încă 447.201 de indivizi din Bangladesh și 594.825 de caraibieni.

Sursa: Date statistice oficiale rezultate în urma recensământului populaţiei Marii Britanii din 2011

——————————————–

 

 

India, o explozie de „culoare”

 

Indienii nu pot trece neobservaţi pe străzile Londrei. Și aceasta nu numai pentru că ei formează cea mai numeroasă comunitate etnică din regat, ci și pentru că poartă haine într-o multitudine de culori vii, adeseori ţipătoare.

În plus, ei domină zona de nord-vest a metropolei de pe Tamisa, unde, întâmplător, trăiește și cea mai reprezentativă comunitate de români din Marea Britanie.

„Un indian într-o colectivitate este echivalent cu un strigăt. Nu ai cum să nu îi simţi prezenţa”, ne-a povestit Patricia S., o româncă de 31 de ani ce muncește și locuiește în Harrow, cartier din nord-vestul capitalei britanice. „Eu am mulţi colegi indieni la muncă. Felul cum se îmbracă, foarte colorat, este primul indiciu prin care se fac remarcaţi. Apoi le plac excesiv de mult aurul, bijuteriile și tot ceea ce este sclipitor”, îi descrie românca pe indieni.

Ea accentuează, însă, că aceștia sunt bine pregătiţi și meticuloși din punct de vedere profesional. Totuși, au un cusur, în opinia ei. „Am observat că nu sunt foarte agreaţi în colectivitate pentru că, având foarte multe tradiţii pe care le respectă cu sfinţenie, au tot timpul nevoie de zile libere”, mai povestește Patricia.

Românca a ţinut să facă o diferenţiere importantă între persoanele de origine indiană care s-au născut în Marea Britanie și indienii proveniţi direct din India și din cultura lor tradiţională. „Am observat că britanicii de origine indiană au mai renunţat la cutume, sunt mai europenizaţi”, spune tânăra.

——————————————–

„Avem un singur coleg italian la locul meu actual de muncă. Iar caracterul său este exact ca cel cu care ne-au obișnuit filmele italiene. Vorbește și gesticulează încontinuu. Este un trombonist incurabil, dar nu te poţi baza pe cuvântul lui. Mai mult gura e de el… O dată s-a certat cu un coleg indian. A sărit ca ars și a început să strige. A fost exact ca un vulcan. Iar peste jumătate de oră se calmase. În schimb, colegul indian a rămas abătut toată ziua.”

Patricia S., 31 de ani

——————————————–

 

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autori articol: Marcel Istrate, Oana Padureanu

Comentarii

O parere la “STRĂINULE, TE-AM CITIT!”

  1. gabriel Spune:

    mie imi place foarte mult in Londra si nu numai ,imi place mai ales in Elephant & Castle unde sunt multi africani, maninc linga ei dorm linga ei ma saluta si sunt foarte intelegatori ,ce nu-mi place ca sunt pre inalti si gitul meu se cam strimba , cei mai super oameni sunt cei din Nigeria si Jamaica ,restul sunt niste lichele care nu se va compara niciodata cu aceste 2 natii ,pardon natie , Grecii sunt niste gunoaie de oameni care nu te va ajuta cu nici macar o informatie ,indienii sunt asa si asa cei mai de treaba sunt doctorii indieni care i-am cunoscut la saint thomas hospital and gay , am ramas tablou cind am auzit ca le place foarte mult romania ,chiar si un jamaican imi zicea de aproape toata istoria romaniei desi tipul era homeless ,la cit de multi oameni se poate cunoaste la atit de mult ramii uimit ,desi dorm in parcuri ca biserica nu ma accepta ca sunt ateu ,am inceput sa prind ura pe rasa alba pt ca rasa alba distruge mai totul,eu sint rasa pura alba cu ochii albastrii si saten cind merg pe strada cu prieteni unguri , unguri tigani si africani am observat ca de ei se ia politia pe cind pe mine nici nu ma baga in seama ,dupa un tirziu am realizat ca avind modelul fetei ba englezesc,ba german ( dupa cum spun mai toti prietenii ),mai toti ma respecta nici macar drogatii englezi nu ma ia in seama dar daca as spune ca sunt roman e foarte naspa mai toata lumea mai ales englezii se uita urit rau ,bine-nteles pt mine englezii sint niste oamenii atit hoti cit si prosti ,daca ii intreb cum au facut avere tara lor habar nu au dar daca le spun ca prin colonii (furat) ei zic ca sunt cinstiti si corecti, in anglia am invatat sa-mi cer dreturile daca nu mi le da stiu unde sa ma duc(multe lucruri m-a invatat o negresa din tobago&trinidad),nu am muncit niciodata la romani ca sunt niste jigodii ,numai la englezi ,desi am situatie cit de cit in romania ,eu in uk nu am venit decit sa vad cum este sa vad ce diferente este si sincer intr-un an am invatat multe , citeodata englezii faceau figuri si nu-mi dadeau la timp banii ,dar un singur cuvint cum ar fi „nici o problema ca stiu unde sa ma duc”,deja se vedea cum le tremura vocea …avind in vedere ca stiu multe si nu am mila de nimeni cind e vorba de ce este al meu asa cum fac si in romania nu-mi respecti dreturile te reclam fara frica ,..

Spune-ti si tu parerea!