Stranierii de principiu pentru Irlanda de Nord

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 29 mai 2015

nationalaJucătorii Eric Bicfalvi (Volin Luţk) şi Florin Andone (Cordoba) se află printre cei 16 stranieri convocaţi de principiu de selecţionerul naţionalei României, Anghel Iordănescu, în vederea meciului cu Irlanda de Nord, din preliminariile Campionatului European din 2016, a anunţat site-ul oficial al FRF. 

Jucătorii Eric Bicfalvi (Volin Luţk) şi Florin Andone (Cordoba) se află printre cei 16 stranieri convocaţi de principiu de selecţionerul naţionalei României, Anghel Iordănescu, în vederea meciului cu Irlanda de Nord, din preliminariile Campionatului European din 2016, a anunţat site-ul oficial al FRF.

Cele 16 nume aflate în atenția lui Anghel Iordănescu sunt următoarele:

Portari: Ciprian Tătăruşanu (AC Fiorentina), Costel Pantilimon (Sunderland);

Fundaşi: Răzvan Raţ (PAOK Salonic), Vlad Chiricheş (Tottenham Hotspur), Florin Gardoş (Southampton), Dragoş Grigore (Toulouse), Cosmin Moţi (Ludogoreţ Razgrad), Alexandru Măţel (Dinamo Zagreb);

Mijlocaşi: Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Ovidiu Hoban (Hapoel Be’er Sheva), Gabriel Torje (Konyaspor), Eric Bicfalvi (Volin Luţk), Lucian Sânmărtean (Al Ittihad);

Atacanţi: Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Claudiu Keşeru (Al Gharafa), Florin Andone (Cordoba).

Partida Irlanda de Nord – România, din grupa F a Campionatului European din 2016, se va disputa la 13 iunie, la Belfast, de la ora 21.45. După disputarea a cinci etape din grupă, România se află pe primul loc, cu 13 puncte, iar Irlanda de Nord se află pe poziţia a doua, cu 12 puncte.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!