Stranierii, om la om

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 3 martie 2014

PE SCURT:

  • Operat în SUA
  • Adversari în Europa
  • Rusescu, fără antrenor
  • Două goluri pentru Hamza
  • Raț a debutat la Vallecano
  • Dublă pentru Stancu

Operat în SUA

Cristian Chivu a fost operat în urmă cu o săptămână la un spital din Statele Unite ale Americii. Fotbalistul s-a accidentat la un deget de la piciorul drept în august 2012, fiind operat de atunci de patru ori. Chivu nu a mai jucat niciun meci din mai 2013. „Chivu a fost operat în Statele Unite. Nu pot spune dacă este o reuşită sau nu”, a declarat Victor Becali în urmă cu câteva zile.

Adversari în Europa

Foşti colegi la Dinamo, Ştefan Radu şi Cosmin Moţi s-au întâlnit în Europa League. Sorţii au făcut ca Lazio şi Ludogoreţ să-şi dispute un loc în optimile competiţiei. Prima manşă s-a disputat la Roma şi, surprinzător, echipa lui Moţi a ieşit învingătoare, scor 0-1. Campioana Bulgariei a făcut, însă, un joc foarte bun, iar rezultatul pe tabelă este meritat.

Rusescu, fără antrenor

Antrenorul Jesualdo Ferreira a ajuns la un acord cu conducerea celor de la Sporting Braga, la care evoluează şi atacantul Raul Rusescu, pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractului său, după ce echipa a remizat, sâmbătă, scor 2-2, cu Arouca, în campionat, informează cei de la AFP. Jesualdo Ferreira, 67 de ani, a mai antrenat Braga între 2003 şi 2006. El a revenit la acest club în luna iunie 2013.

Două goluri pentru Hamza

Botev Plovdiv a terminat la egalitate, 2-2, meciul cu liderul Bulgariei, Ludogoreţ Razgrad, din etapa 24 a primei ligi. Younes Hamza, Srdjan Luchin şi Alexandru Curtean au început meciul titulari. De cealaltă parte, Cosmin Moţi a fost integralist. Gazdele au deschis scorul prin Hamza (’14), scorul pauzei a fost stabilit de Moţi (’23). După pauză, Hamza (’52) a făcut dubla, iar Misidjan (’63) a închis tabela la 2-2.

Raț a debutat la Vallecano

Fundaşul Răzvan Raţ a debutat la Rayo Vallecano în meciul disputat, în weekend, pe propriul teren, în compania formaţiei FC Sevilla, scor 0-1, un meci contând pentru etapa a XXV-a a campionatului Spaniei. Raţ a fost titular, el jucând până în minutul 67, când a fost înlocuit cu Longo. Unicul gol al partidei a fost marcat de Coke, în minutul 58.

Dublă pentru Stancu

Bogdan Stancu a ajuns la cota 11 în acest sezon pentru Genclerbirligi. Internaţionalul român a înscris de două ori duminică, în meciul cu Konyaspor, şi şi-a ajutat echipa să obţină o remiză, după ce oaspeţii conduceau cu 2-0 la finalul primei reprize. Bogdan Stancu este în acest moment pe locul 4 în clasamentul golgheterilor, peste nume ca Drogba, Kuyt sau Sneijder.


Comentarii

Spune-ti si tu parerea!