Studenții acuză

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Diaspora pe data 10 martie 2014

studentii acuza

 

Românii, hărţuiţi

de Student Loans Company

 

Discriminaţi şi hărţuiţi, aşa se simt studenţii români care, în ultimele luni, au avut o singură temă pentru acasă: trimiterea de documente. Ionel Vrânceanu este unul dintre studenţii care se plâng că nu mai ştiu ce acte să mai trimită pe adresa celor de la Student Loans Company. Iată ce a declarat acesta pentru Diaspora Românească:

„În afară de faptul că mă simt discriminat, mă simt şi hărţuit, pentru că tot timpul mi se spune să mai aduc, să mai trimit nişte hârtii. Şi, în final, îmi spun că nu sunt eligibil, deşi eu am trimis tot ce mi-au cerut. Mai mult decât atât, am şi rezidenţă permanentă în această ţară. Nu ştiu ce mai vor… mi-au spus să le trimit toate documentele pe care le am acasă… aşa că i-am întrebat dacă vor şi certificatul de deces al tatălui meu…”

Pe de altă parte, există zvonuri, tot în rândul studenţilor, că începând din luna martie se va asigura din nou finanţare celor care se vor înscrie în anul universitar care începe în septembrie. Unde e adevărul?

 

Student la 55 de ani

Viaţa de student la vârsta de 55 de ani este privită ca „un lucru foarte serios” de către Ionel Vrânceanu, un român care a ajuns pe meleagurile Londrei în urmă cu 14 ani. „Chiar dacă am 55 de ani, nu este nicio problemă, pentru că te poţi înscrie la şcoală până la 60 de ani. Eu studiez Travel and Turism Management şi vorbesc cinci limbi străine. Am avut un accident de muncă şi din această cauză, nu mă mai pot întoarce la meseria mea de dulgher, care este foarte bine plătită. Având în vedere că sănătatea nu-mi permite, normal că am început să mă orientez către altceva. Şi ceea ce studiez acum este ceva care îmi place… am prezenţă sută la sută… nu am pierdut niciun minut de la şcoală, am fost foarte entuziasmat. Am colegi care se învoiesc sau pleacă mai devreme… eu niciodată nu am făcut aşa ceva. Dacă m-am apucat de aşa ceva, vreau să fie ceva serios. Toate cursurile pe care le-am făcut au fost cu seriozitate şi toate examenele le-am trecut cu brio”, spune studentul român.

—————————————–

„Şi la aceste cursuri aş fi vrut acelaşi lucru, dar nu mai am garanţia… la cât mă hărţuiesc ăştia… nu mai am garanţia că pot să recuperez. Am fost la şcoală, dar fiind stresat mereu… nu văd cum pot continua. Mă simt mereu cu securea deasupra capului. Nu mai ştiu ce vor… că am trimis tot.”

Ionel Vrânceanu, 55 de ani, student

—————————————–

 

Într-o aşteptare continuă…

Neavând nicio garanţie că mai poate continua şcoala, românul a început să-şi caute un loc de muncă: „Cum de la şcoală nu primesc nimic, am început să mă uit după joburi, e cea mai bună variantă. Nu vreau să cer pomană de la stat şi nu vreau să trăiesc pe beneficii… chiar dacă mă încadrez şi acolo”, spune studentul în vârstă de 55 de ani.

Ionel Vrânceanu este în primul an de facultate şi spune că toată confuzia aceasta a început în luna noiembrie: „Am început să primesc scrisori, că mai trebuie câteva documente. După ce am trimis tot ce mi-au cerut, mi-au spus că nu mai trebuie nimic decât o dovadă a soţiei… am completat totul şi a rămas că totul este în regulă. Dar nu a fost aşa. Au început să ceară şi să ceară… Ultima dată când am trimis hârtiile la Student Loans Company, le-am trimis cu ştampila unui avocat care a trimis dovezile mele… am primit răspuns precum că formularul nu este semnat… apoi a sunat avocatul şi le-a spus că este imposibil aşa ceva, pentru că o copie a formularului era în faţa lui şi se vedea clar că fusese semnat”, povesteşte Ionel.

 

O corespondenţă continuă…

Zilele au trecut, iar scrisorile de la Student Loans Company au început să curgă una după alta. „După ce a vorbit avocatul cu ei, am primit o scrisoare în care mi se spunea că în 6 sau 8 săptămâni o să se proceseze aplicaţia… însă nu s-a întâmplat nimic, în contul meu online este scris în continuare că nu sunt eligibil. Pe 23 ianuarie mi-au spus că mi-au blocat contul, pe 24 am primit altă scrisoare, cum că trebuie să descarc acea scrisoare, apoi am primit, în aceeaşi zi, o altă hârtie precum că nu sunt eligibil. Pe 8 februarie, mi-au trimis altă scrisoare… o altă aiureală, era pe numele meu, dar numărul de referinţă era al fiicei mele, care este şi ea studentă. Nu am înţeles nimic. Am făcut o altă plângere la ei… şi am primit o altă scrisoare în care mi se spune să aştept între 5 şi 15 zile… dar, de fapt, era datată cu ziua de 6 februarie, iar eu am primit-o pe 24 februarie…”, povesteşte Ionel Vrânceanu.

———————————————–

„Toată situaţia aceasta este o hărţuire psihologică. Eu nu pot face nimic, nu îmi pot face temele, pentru că nu am siguranţa zilei de mâine, nu am o siguranţă financiară… şi nu ştiu ce vor. Ştiu sigur că am toate dovezile, dar toate pe care le vor. Dacă mie îmi fac aşa, mai ales că deţin rezidenţă permanentă, păi, altuia care îi mai scârţăie undeva vreun document… vai de ei. Scopul lor este acela să-i facă pe oameni să renunţe… să plece, să lase şcoala. Orice lucru are o limită. Orice început are un sfârşit… Le trimiţi o hârtie, spune că nu e bună, iar trimiţi altă hârtie, iar spune că nu e bună.. asta este hărţuire, ei ce recunosc, ce documente vor… Nu ştiu dacă se vor da drumul la finanţări… eu am pierdut foarte multe lucruri în tot acest timp. Ei spun că trebuie să dovedesc ultimii trei ani… păi, eu le pot dovedi ultimii 14 ani. Adică am hârtii, am tot ce vor…”

Ionel Vrânceanu

———————————————–

 

 

Se întrezăresc speranţe

 

Veşti bune apar în zare… pentru cei care vor să se înscrie în anul universitar care va debuta în luna septembrie, spun studenţii români. Circulă zvonuri… Potrivit acestora, se va asigura din nou finanţare celor care vor începe cursurile din toamnă şi astfel se pot înscrie la şcoală din luna martie.

„Cei care vor să meargă la şcoală se pot înscrie din luna martie, deci pot face aplicaţia din martie, cu anul universitar care începe în septembrie. Aşa am auzit…”, spune Irina Lazăr, o tânără studentă de 29 de ani. Cât despre situaţia actuală… „unii ştiu că şi-au primit banii, astfel că le-au fost deblocate fondurile, mai sunt mulţi care au renunţat din ce am auzit şi alţii care sunt încă în standby, la fel ca şi mine”, spune românca care este studentă în ultimul an.

—————————————

„Cred că toată această situaţie va avea un happy-end. A fost aşa mai mult o vijelie, un iureş, să le mai oprească un pic avântul celor care au vrut să se înscrie ilegal… sau, cum am mai auzit, că ar fi venit din România special pentru acest lucru, că le dă statul englez bani ca să facă şcoală. Cred că toată nebunia asta a fost îndreptată spre cei care voiau să primească aceşti bani fără nicio intenţie de a face studii.”

Irina Lazăr, 29 de ani, studentă

—————————————

 

 

Situaţia studenţilor români

în presa britanică

 

Ultimul articol referitor la situaţia studenţilor români a fost publicat în cotidianul britanic The Guardian. Jurnaliştii britanici scriu că „studenţi români şi bulgari din Anglia contestă în justiţie decizia suspendării creditelor”.

Guvernul Marii Britanii este pus în faţa perspectivei unei proceduri în justiţie în legătură cu decizia de a suspenda sprijinul financiar pentru mii de studenţi români şi bulgari, care susţin că miniştrii au recurs la acest gest din disperarea de a părea că adoptă o poziţie dură cu privire la imigraţie, scriau în ediţia din 26 februarie jurnaliştii de la The Guardian.

Aproximativ 20 de studenţi dintre miile ale căror credite au fost suspendate vor să ceară o revizuire judiciară a acestei măsuri, pe care o consideră discriminatorie. „Se pare că aceşti studenţi sunt discriminaţi din motive politice. Adunăm dovezi şi apreciem că ne vom îndrepta către o procedură de revizuire judiciară, probabil săptămâna viitoare”, a declara,t pentru The Guardian, Stuart Stevens, care conduce casa de avocatură Holborn Chambers din centrul Londrei.

Guvernul britanic a suspendat creditele după ce unii miniştri au arătat că a crescut numărul studenţilor din cele două ţări care cer sprijin de întreţinere. Autorităţile au încetat complet sprijinul financiar în noiembrie 2013 şi au cerut dovezi suplimentare că studenţii beneficiari trăiesc de trei ani în Marea Britanie. Această decizie a coincis cu retorica tot mai ostilă cu privire la fluxul care se prevedea de „cerşetori şi pretendenţi iliciţi de beneficii” din cele două ţări, odată ridicate restricţiile de acces pe piaţa muncii, la 1 ianuarie 2014, mai scrie The Guardian.

Europarlamentarul român Petru Luhan, aflat în vizită la începutul acestei luni în Marea Britanie, a calificat gestul guvernului de la Londra drept „xenofob” şi ca fiind o dovadă a „retoricii anti-româneşti şi anti-imigranţi”. „Guvernul încearcă să-şi ascundă propriile probleme aruncând vina pentru tot asupra românilor, acesta este sentimentul nu doar în rândul românilor, ci şi în general la Bruxelles”, a spus europarlamentarul român, citat de The Guardian. El a adăugat că le va scrie premierului David Cameron şi ministrului pentru învăţământul superior, David Willetts, pentru a le cere să revină asupra deciziei de a suspenda împrumuturile. Petru Luhan intenţionează, de asemenea, să se adreseze Comisiei Europene şi premierului român pentru a le cere să reglementeze această „situaţie de neconceput”. „Nu putem continua astfel. Situaţia se înrăutăţeşte în fiecare zi pentru românii care trăiesc în Marea Britanie şi acest lucru nu poate fi acceptat”, a spus Luhan.

Petru Luhan s-a întâlnit pe parcursul vizitei sale la Londra cu peste 500 de studenţi şi s-a declarat şocat de poveştile unora dintre ei. „Mulţi dintre românii pe care i-am întâlnit se tem să recunoască faptul că vin din România. Uneori sunt trataţi ca nişte infractori sau cerşetori, pur şi simplu pentru că sunt români. Aceasta duce la un fenomen care este evident împotriva principiilor democratice europene”, a adăugat Petru Luhan.

Ministrul David Willetts a anunţat iniţial măsurile restrictive într-un comunicat în noiembrie anul trecut, măsurile fiind ulterior extinse la alţi studenţi din UE de la colegii particulare. Au fost afectaţi, însă, doar românii şi bulgari de la universităţi publice şi particulare, mai scrie The Guardian.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!