„Studentul anului de pe alte continente” s-ar întoarce în România

Articol publicat in sectiunea Diaspora în lume pe data 21 iunie 2015

Raluca Contu

Raluca Conțu are 28 de ani și a fost desemnată „Studentul anului de pe alte continente” pentru o lucrare despre cauzele bolii Parkinson. Absolventă a Colegiului „B.P. Hașdeu” din Buzău, ea studiază în Japonia din anul 2007 și spune că ia în calcul întoarcerea în țară, pentru a lucra în cercetare, scrie Mediafax, într-un amplu reportaj dedicat tinerei românce.

Tânăra spune că în clasa a XII-a a decis să aplice pentru a studia „Farmacia” în Japonia, după ce mama ei a citit un articol într-un ziar în care se preciza că guvernul japonez oferă burse de studiu fără să fie necesar ca aplicanții să cunoască limba japoneză.

„În primăvara anului 2006, în ultimul an de liceu, m-am decis că vreau să urmez Facultatea de Farmacie la Universitatea de Medicină și Farmacie «Carol Davila» din București. În urma unei discuții cu mama, mi-am dat seama că «Farmacia» ar putea fi modul cel mai bun prin care aș putea pune în practică pasiunea mea pentru chimie în folosul celor din jur”, povestește Raluca pentru Mediafax.

 

Interesant și exotic

„Tot în aceeași perioadă, mama mi-a arătat informativ un articol într-un ziar care spunea că guvernul japonez oferă burse de studiu în Japonia și pentru «Farmacie», fără a fi necesare cunoștințe de limba japoneză. Mi s-a părut interesant, exotic, și am decis să aplic fără a mă gândi prea profund. Eram ocupată cu examenul de intrare la facultate. Am fost norocoasă că examenul pentru Japonia a fost o săptămână mai târziu decât cel pentru «Carol Davila» și cunoștințele îmi erau proaspete. Am trecut ambele examene și a urmat interviul la ambasadă. Cred că a fost prima dată când am văzut japonezi. Mi s-au părut foarte drăgălași, cu ochi negri, privire blândă și fețe rotunde. După interviu, mi-au spus că mă vor anunța despre rezultatul final la începutul anului viitor. În octombrie 2006, am început facultatea în București și aproape că am uitat de Japonia. Timpul a trecut și, la începutul lui ianuarie, am primit un telefon de la ambasadă. Fusesem acceptată pentru studii în Japonia. Mi s-a spus că în primul an voi studia limba, iar dacă nu mă obișnuiesc, mă pot întoarce fără probleme acasă. Mi s-a părut rezonabil și am decis să încerc”, mai spune tânăra.

 

De la învățarea limbii, la doctorat

Ea povestește că, odată ajunsă în Japonia, a studiat pentru început limba japoneză la Universitatea de Limbi Străine din Tokyo, apoi, timp de patru ani, a fost studentă la „Farmacie”, după care a făcut un masterat de doi ani la Universitatea Hiroshima. În aprilie, ea a intrat în cel de-al doilea an de doctorat la Universitatea Yamanashi. În același timp, lucrează ca student-cercetător la Institutul Național de Neuroștiințe din Tokyo.

Recent, tânăra a fost desemnată „Studentul anului de pe alte continente”, de către Liga Studenților Români din Străinătate, pentru o lucrare despre cauzele bolii Parkinson. Ea spune că această reușită o determină să fie și mai aplecată asupra studiului și cercetării, fiind un imbold pentru a merge mai departe și a reprezenta România cu mândrie peste hotare, potrivit Mediafax.

————————————–

„Lucrarea mea de master a fost despre una dintre posibilele cauze ale bolii Parkinson, a doua cea mai frecventă boala neurodegenerativă după boala Alzheimer. Am ales această temă deoarece în timpul facultății mi s-au părut foarte interesante cursurile despre bolile neurodegenerative, una dintre puținele categorii de boli pentru care nu se știe cauza exactă și prin urmare, nu există nici metode de prevenire, nici tratamente bine stabilite.”

Raluca Conțu

————————————–

 

Vrea cercetare

Raluca mai spune că după ce va termina studiile ar vrea să lucreze în cercetare. Nu a decis dacă va rămâne în Japonia sau se va stabili în altă țară, însă nu exclude nici revenirea în România.

————————————–

„După terminarea studiilor, îmi doresc să lucrez în cercetare. Pentru că nu am experiență decât în Japonia, după terminarea doctoratului vreau să merg în altă țară, poate chiar în România, pentru a avea un termen de comparație și a ști unde vreau să mă stabilesc. Iau în calcul și întoarcerea în România. Cred, însă, că ar fi necesară o perioadă de readaptare”

Raluca Conțu

————————————–

Ea recunoaște că familia sa ar vrea să se întoarcă în țară, precizând că de la plecarea în Japonia vine acasă doar în vacanțele de iarnă.

Pentru a reveni în țară, tânăra spune că ar trebui să i se ofere un job în cercetare într-un institut sau într-o universitate sau un post într-o companie farmaceutică.

 

Diferențe de educație

Raluca Conțu explică și care sunt diferențele între școala românească și cea japoneză: „Cred că cea mai mare diferență între școala românească și cea japoneză este că școala românească pune mai mult accent pe partea teoretică, iar cea japoneză pe partea practică. Cunoștințele acumulate în liceu și în cele șase luni de facultate în România mi-au fost de foarte mare folos în primii ani de facultate în Japonia. Cu modestie pot spune că aveam mai multe cunoștințe de bază decât colegii mei de an. Japonia este foarte dezvoltată din punct de vedere tehnologic și facultățile japoneze oferă studenților posibilitatea de a utiliza echipamente foarte moderne pentru experimente.”

Cât despre viața în Japonia, tânăra susține că una dintre cele mai mari provocări a fost învățarea limbii japoneze, dar a făcut eforturi și pentru a putea să înțeleagă cultura și tradiția japonezilor. Potrivit tinerei, majoritatea japonezilor au auzit de Nadia Comăneci și Nicolae Ceaușescu.

————————————–

„Majoritatea străinilor în Japonia au o imagine foarte bună despre români. În general, aud numai cuvinte plăcute. Dar am cunoscut și străini care nu au o imagine concretă despre România, deși știu că este o țară latină în estul Europei, precum și străini care cred că românii fac vrăji și trebuie să se păzească de noi. Majoritatea japonezilor îi știu pe Nadia Comăneci și pe Ceaușescu. Sunt foarte faimoși aici. Dar, în același timp, nu știu că România este o țară latină și nu înțeleg de ce eu nu pot să vorbesc rusa. Mulți nu știu nici poziția României pe hartă, dar știu că este o țară europeană.”

Raluca Conțu

————————————–

 

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!