Tabloul de la Bucharest Open

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 24 iunie 2016

634 halepSimona Halep, Monica Niculescu, Patricia Maria Ţig şi Andreea Mitu sunt cele patru jucătoare din România acceptate direct pe tabloul principal al turneului BRD Bucharest Open 2016, potrivit Federaţiei Române de Tenis. Competiţia pe zgură va avea loc în perioada 11-17 iulie, la Arenele BNR. Simona Halep (locul 5 în clasamentul mondial) e favorită principală la BRD Bucharest Open. Halep a câştigat turneul în 2014, după o finală cu italianca Roberta Vinci, scor 6-1, 6-3. Turneul de la Bucureşti este prima competiţie pe care Simona o va disputa după Wimbledon (27 iunie – 10 iulie).

Pe tabloul principal al turneului BRD Bucharest Open mai sunt acceptate direct alte trei românce: Monica Niculescu (47 WTA), Patricia Ţig (100 WTA) şi Andreea Mitu (160 WTA). Celelalte două tenismene din României aflate în top 100 mondial, Irina Begu (27 WTA) şi Sorana Cîrstea (86 WTA) nu şi-au anunţat prezenţa la Bucureşti, însă există posibilitatea ca oricare dintre ele să intre pe tablou graţie unor wild carduri.

Alexandra Dulgheru (136 WTA) şi Alexandra Cadanţu (243 WTA) s-au înscris în turneu, dar sunt pe lista secundară, astfel încât vor juca în calificări, cel mai probabil.

Sara Errani (Italia, 22 WTA), fostă finalistă la Roland Garros, este favorita cu numărul doi la câştigarea trofeului.

Organizatorii turneului au anunţat că vor fi oferite cinci invitaţii pe tabloul principal, iar patru jucătoare vor veni din calificări.

În acest an, pe terenul central de la Bucharest Open vor încăpea doar 2.000 de spectatori, ţinând cont că arena principală nu a mai primit avizul ISU.

Iată lista completă cu cele 23 de jucătoare care au locul asigurat pe tabloul principal la Bucharest Open:

  1. Simona Halep (România)
  2. Sara Errani (Italia)
  3. Monica ‪Niculescu (România)
  4. Laura Siegemund (Germania)
  5. Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia)
  6. Danka Kovinic (Muntenegru)
  7. Yulia Putintseva (Kazahstan)
  8. Denisa Allertova (Cehia)
  9. Vania King (SUA)
  10. Teliana Pereira (Brazilia)
  11. Cagla Buyukakcay (Turcia)
  12. Anastasija Sevastova (Letonia)
  13. Pauline Parmentier (Franţa)
  14. Zarina Diyas (Kazahstan)
  15. Yaroslava Shvedova (Kazahstan)
  16. Polona Hercog (Slovenia)
  17. Aliaksandra Sasnovich (Belarus)
  18. Patricia Maria ‪Ţig (România)
  19. Anna Tatishvili (SUA)
  20. Kateryna Kozlova (Ucraina)
  21. Andreea ‪Mitu (România)
  22. Karin Knapp (Italia)
  23. Aleksandra Krunic (Serbia)

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!