Când nu te poţi trata în UK, apelează la România

4 februarie 2016

Elena Gavrilescu_mama-cu-copilul

Elena Gavrilescu, stabilită în Marea Britanie, n-a avut pace atunci când medicii britanici i-au explicat că afecţiunea pe care o are bebeluşul ei, aceea de a lăcrima continuu, nu este deloc gravă. În final, românca a ajuns cu băieţelul Kevin în România, unde un doctor român venit tocmai din Franţa, l-a operat şi totul s-a încheiat cu bine. citeste tot articolul

Când sistemul „te omoară”, salvarea vine din țară!

28 ianuarie 2016

trista

„Nu știu ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă nu aș fi plecat spre România. Mă gândesc la cele mai negre scenarii posibile. Pentru că nici nu aș avea cum altfel” sunt trăirile disperate ale unei românce în vârstă de 40 de ani din Oradea. Cu o sarcină oprită din evoluție, cu un drum, în față, de mai bine de 2.000 de kilometri, și doar cu un sfat din partea medicilor din Anglia: că e mult mai bine să aștepte ca fătul mort să se elimine singur, Valentina s-a încumetat și a pornit pe 23 decembrie, anul trecut, spre România. citeste tot articolul

Pasii catre operatie

17 februarie 2014

pacient

Inainte de orice, as dori sa reamintesc ca atunci cand ma refer la tratamentul sau managementul unui bolnav in Marea Britanie, ma refer la acest lucru in cadrul sistemului national de sanatate, care este public in adevaratul sens al cuvantului, si la faptul ca in Marea Britanie, respectiv in acest citeste tot articolul

Ma simt rau. Ce sa fac?

20 ianuarie 2014

Acesta ar putea fi articolul de debut al rubricii medicale in contextul in care, in mod justificat, pacientii romani aflati in Marea Britanie, mai ales cei veniti aici nu de foarte mult timp sau care nu au avut nevoie deloc sa treaca pe la medic, nu cunosc sistemul medical britanic. Obisnuiti fiind cu sistemul medical romanesc sau citeste tot articolul

BOLNAVI IN UK, TRATATI IN ROMANIA

21 octombrie 2013

Diaspora Romaneasca_Bolnavi in UK, tratati in Romania

Sistemul de sanatate britanic pare ca are sens unic pe strada Pastilelor, iar sistemul de sanatate romanesc merge pe drumul Operatiilor. Este ideea principala dintr-un lung sir de povesti ale unora dintre romanii care traiesc in Regatul Unit si care au ajuns cu probleme de sanatate in fata medicilor englezi.

Crescuti intr-un sistem in care au fost obisnuiti cu pastile pentru orice durere, cu antibiotice la fiecare raceala serioasa, dar si cu bisturiul cand cele din urma nu isi mai fac efectul, romanii privesc sistemul de sanatate britanic ca pe o… lunga coada la care trebuie sa astepte. De la cateva saptamani, la luni intregi. Ca sa ajunga la un specialist e nevoie de multa rabdare daca problema medicala nu este una serioasa.

Si astfel, ca sa puna punct asteptarii, cei mai multi se urca in avion si se trateaza in Romania. citeste tot articolul

Noi adeverinte pentru concediul medical

8 februarie 2010 de Liviu Untaru

O noua modalitate va fi introdusa, incepand cu 6 aprilie, in locul obisnuitei scutiri medicale a doctorului, asta daca Parlamentul va aproba modificarile respective. Cu sprijinul angajatorului dumneavoastra, adeverinta („fit note”) va va ajuta sa va intoarceti la lucru mai devreme prin furnizarea de informatii suplimentare referitoare la modul citeste tot articolul

Numarul de inregistrare NHS

10 august 2009 de Liviu Untaru

Ce este numarul NHS?

Fiecare persoana care este inregistrata la NHS (National Health Service) in Marea Britanie dispune de un numar unic de identificare. Numarul NHS este printat pe cardul de sanatate de care dispuneti si care va este dat in clipa in care va inregistrati la un GP (medic generalist). Acest numar permite citeste tot articolul

Gasirea serviciului NHS adecvat

8 iunie 2009 de Liviu Untaru

Puteti accesa serviciile nationale NHS (National Health Service) intr-o varietate de moduri. In continuare aveti un scurt ghid legat de modalitatea in care puteti ajunge rapid la tratamentele de care aveti nevoie pentru afectiunea citeste tot articolul