RETROSPECTIVA ROMANO-BRITANICA 2009 (II)

17 ianuarie 2010 de Marcel Istrate

Anul 2009 ne-a aratat, poate mai pregnant decat alti ani, ca aproape nimic din ceea ce ne imaginam noi, romanii din Marea Britanie, despre comunitatea pe care o formam aici, nu are valabilitate pe aceste meleaguri.

Ne credem multi si discriminati, dar in realitate reprezentam sub 1% din forta activa de munca a acestei tari. Cand vine vorba despre romanii aflati peste hotare, avem convingerea, dimpotriva, ca formam in aceasta tara o comunitate infima in comparatie cu cele din alte state europene, precum Italia si Spania. Totusi, la al doilea tur al alegerilor prezidentiale din 6 decembrie ne-am situat pe locul sase intr-un clasament pe tari al prezentei la vot in afara granitelor Romaniei.

Surprinzator, romanii nu sunt nici campionii infractionalitatilor din Regatul Unit. Inchisorile britanice nu sunt pline de infractori originari din Romania. Iar romanii certati cu legea nu sunt cei mai temuti din aceasta tara si nici faptele pe care le-au comis nu sunt dintre cele mai infioratoare.

In fine, ne-am obisnuit sa ii consideram pe romanii de etnie roma neintegrabili in societatile Europei moderne si, contrar asteptarilor, acestia se pare ca sunt tratati de britanici altfel; cu toleranta si fara reticenta. citeste tot articolul

The Economist: Basescu castiga o cursa stransa, dar murdara

21 decembrie 2009

Traian Basescu a castigat „impotriva tuturor probabilitatilor” o cursa electorala stransa, desi parea din start adjudecata de Mircea Geoana, insa aceasta victorie o datoreaza nu atat realizarilor sale, cat dorintei alegatorilor de a-l vedea ca-si onoreaza niste vechi promisiuni, scrie The Economist. in editia de joia trecuta, prestigiosul saptamanal britanic dedica citeste tot articolul

Geoana: Voi merge la CEDO

21 decembrie 2009

Liderul PSD, Mircea Geoana, a marturisit la o saptamana de la turul al doilea al alegerilor prezidentiale ca a trecut de la extaz la agonie cand a descoperit ca nu el a castigat alegerile prezidentiale. Geoana a precizat ca s-a indarjit sa afle adevarul pentru ca citeste tot articolul

Final spectaculos, inceput greu

14 decembrie 2009 de Radu Ciobotea

Alegerile prezidenţiale din acest an au fost, de departe, cele mai spectaculoase din istoria post-revoluţionară a României. Nu doar fiindcă rezultatele au fost extrem de apropiate, ci, mai ales, fiindcă citeste tot articolul

Basescu ramane presedinte: „Un fleac, i-am ciuruit!”

14 decembrie 2009

base+geoana_castigatori

După centralizarea rezultatelor din toate secţiile, Biroul Electoral Central a anunţat, luni seara, că Traian Băsescu a obţinut 50,33%, iar Mircea Geoană 49,66%, astfel că diferenţa dintre cei doi este de 0,67 procente. Potrivit datelor făcute publice de BEC, din totalul celor citeste tot articolul

PSD contesta alegerile

14 decembrie 2009

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat luni seara, după şedinţa CExN, că social-democraţii au decis, în unanimitate, să conteste alegerile la Curtea Constituţională şi să depună la Biroul Electoral Central dovezi ale neregulilor înregistrate la citeste tot articolul

Acord „Geoana presedinte, Johannis premier”

7 decembrie 2009

Crin Antonescu+Mircea Geoana+Klaus Johannis

Mircea Geoană şi Crin Antonescu au semnat săptămâna trecută un acord politic menit să-i asigure sprijin candidatului PSD în turul II la prezidenţiale, în schimbul instalării guvernului Klaus Johannis imediat după alegerile din 6 decembrie. Cei doi lideri politici, alături de liderii partidelor, s-au întâlnit citeste tot articolul

Violente la Timisoara intre sustinatorii PSD, PNL si PD-L

7 decembrie 2009

Simpatizanţii PSD şi PNL veniţi marţi în Piaţa Operei din Timişoara pentru a-i susţine pe Mircea Geoană, Crin Antonescu şi Klaus Johannis au fost la un pas de a se lua la citeste tot articolul

Romania in turul doi

30 noiembrie 2009 de Radu Ciobotea

Atmosfera electorală din România se prelungeşte, cum era de aşteptat, prin organizarea turului doi al alegerilor prezidenţiale. Forumurile ziarelor duduie de mesaje şi conversaţii, blogurile se încing, tensiunea creşte. Dar, în acelaşi timp, citeste tot articolul