NOUA UNIUNE EUROPEANA

14 decembrie 2009 de Marcel Istrate

 

În timp ce românii şi-au consumat energia în susţinerea unui candidat sau a unei forţe politice, Uniunea Europeană s-a reformat. Efervescenţa campaniei electorale şi cea a luptei pentru următorul mandat de cinci ani pentru preşedinţia României au făcut să treacă aproape neobservată intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009. 

Susţinătorii proiectului unional dau asigurări că documentul conferă un nou statut Uniunii celor 27 de state de pe continentul european şi promisiunea unei structuri moderne, radical modificate, a UE. Opozanţii Uniunii însă, cred că prin intrarea în vigoare a Tratatului, Uniunea Europeană s-a transformat într-un super-stat. În consecinţă, va urma, treptat, anihilarea identităţii naţionale şi a drepturilor individuale ale statelor membre UE. 

Noua Uniune Europeană care şi-a început existenţa în decembrie 2009 contează deci, pentru români? Ce avem de câştigat şi ce avem de pierdut de pe urma Tratatului de la Lisabona? Care este locul României în această structură unională şi care este rolul Marii Britanii – ţara care ne-a adoptat – în noua UE? citeste tot articolul