RETROSPECTIVA ROMANO-BRITANICA 2009 (II)

17 ianuarie 2010 de Marcel Istrate

Anul 2009 ne-a aratat, poate mai pregnant decat alti ani, ca aproape nimic din ceea ce ne imaginam noi, romanii din Marea Britanie, despre comunitatea pe care o formam aici, nu are valabilitate pe aceste meleaguri.

Ne credem multi si discriminati, dar in realitate reprezentam sub 1% din forta activa de munca a acestei tari. Cand vine vorba despre romanii aflati peste hotare, avem convingerea, dimpotriva, ca formam in aceasta tara o comunitate infima in comparatie cu cele din alte state europene, precum Italia si Spania. Totusi, la al doilea tur al alegerilor prezidentiale din 6 decembrie ne-am situat pe locul sase intr-un clasament pe tari al prezentei la vot in afara granitelor Romaniei.

Surprinzator, romanii nu sunt nici campionii infractionalitatilor din Regatul Unit. Inchisorile britanice nu sunt pline de infractori originari din Romania. Iar romanii certati cu legea nu sunt cei mai temuti din aceasta tara si nici faptele pe care le-au comis nu sunt dintre cele mai infioratoare.

In fine, ne-am obisnuit sa ii consideram pe romanii de etnie roma neintegrabili in societatile Europei moderne si, contrar asteptarilor, acestia se pare ca sunt tratati de britanici altfel; cu toleranta si fara reticenta. citeste tot articolul