ULTIMII DOI ANI DE RESTRICTII

4 decembrie 2011 de Marcel Istrate

Anuntul facut de guvernantii de la Londra, la 23 noiembrie, cu privire la prelungirea restrictiilor pe piata muncii pentru romani si bulgari, nu a mai surprins pe nimeni.

Agricultorii si fermierii au fost singurii care s-au temut la gandul ca, la o eventuala liberalizare a pietei muncii pentru „ultimii europeni”, recoltele lor ar ramane abandonate pe ogoarele intinse ale regatului.

In rest, sfatuitorii guvernului au formulat un raport cat mai echilibrat, dupa ce au sustinut ca au ascultat vocile tuturor celor implicati; iar politicienii au pretins ca, in acest fel, au decis in favoarea intereselor nationale si au protejat performantele economice neclare ale tarii.

Au existat, totusi, si cateva luari de pozitie care au sustinut necesitatea renuntarii la aceste limitari discriminatorii. Acestea au subliniat importanta si beneficiile migratiei, fara a schimba, insa, „sentinta finala”.

Masurile tranzitorii aplicate pe piata muncii din Marea Britanie pentru cetatenii europeni ai Romaniei si Bulgariei raman valabile si in continuare. In acest context, romanii din Regatul Unit s-au ales cu un nou orizont de asteptare: 1 ianuarie 2014, data la care Europa va deveni si pentru ei cu adevarat libera. citeste tot articolul

DE-AS FI CETATEAN BRITANIC…

25 septembrie 2011 de Marcel Istrate

Multi imigranti tanjesc la cetatenia britanica, dar cati sunt cei care stiu cu exactitate ce consecinte decurg din aceasta?

Candidatii la pasaportul britanic ce pot numi cu exactitate marile avantaje oferite de aceasta identitate civica a apartenentei la Regatul Unit nu sunt foarte numerosi. Si poate si mai putini sunt aceia care au aflat de responsabilitatile si obligatiile pe care le ofera acest statut.

Cetatenia britanica este perceputa insa ca o garantie. Ea inseamna un pasaport de intrare fara viza de calatorie pentru tari tentante si altfel mai greu accesibile. Si mai poate oferi prestigiul legitimarii ca provenient dintr-un stat-simbol al garantarii drepturilor civice, al libertatii si al valorilor democratice autentice.

In rest, lucrurile par complicate… Obtinerea cetateniei britanice presupune 5 ani de asteptare si comportament civic integru, invatarea limbii engleze sau dobandirea unor cunostinte de cultura si civilizatie britanica. Si totul se incheie cu juraminte adresate reginei…

Cu toate acestea, anual, sute de mii de oameni din lumea larga isi propun castigarea acestui „trofeu”. Iar din 2012, tot mai multi romani vor putea visa la naturalizarea lor ca britanici. citeste tot articolul

2010 – PROMISIUNI SI ASTEPTARI ELECTORALE

28 februarie 2010 de Marcel Istrate

2010 este primul an electoral in care romanii pot influenta direct procesul politic din Marea Britanie in cadrul alegerilor parlamentare ce se vor desfasura probabil in iunie. Scrutinul va avea loc la o luna dupa alegerile locale, in care toate persoanele care locuiesc legal in Regatul Unit si s-au inscris in Registrul electoral britanic vor putea sa-si aleaga reprezentantii in consiliile locale din 36 de comitate metropolitane engleze, 78 de districte si multe alte unitati local-administrative.

Intaiul an in care o comunitate consistenta de romani poate vota in Marea Britanie din postura de cetateni ai Europei este insa unul nefavorabil strainilor stabiliti in aceasta tara. Subiectele centrale ale campaniei electorale care se desfasoara deja in Regatul Unit sunt imigratia si efectele recesiunii. Chiar daca dezbaterile sunt principiale, riguroase si echilibrate, ele condamna fara rezerve prezenta imigrantilor si mai ales a celor din estul Europei in Marea Britanie.

Vom merge deci la vot pe taram britanic? Cat de important va fi votul romanilor intr-o tara in care politica le este potrivnica? Si sa votam laburistii care ne-au restrictionat fara menajamente in ultimii trei ani? Sau sa dam votul nostru conservatorilor care ne promit limitari si mai aspre?  citeste tot articolul

LIRE STERLINE PENTRU IDEI DE AFACERI

14 februarie 2010 de Marcel Istrate

Bani pentru finantarea unei noi afaceri se gasesc chiar si intr-o economie aflata in declin. Iar temerarii care isi propun sa initieze un astfel de demers in conditii de criza in timp ce viseaza cu ochii deschisi la ascensiuni spectaculoase pe o piata in deriva nu sunt putini.

Asa se nasc unele afaceri; impotriva curentului, fara a beneficia de suficiente resurse financiare si bazandu-se doar pe excesul de zel al unor intreprinzatori si pe accesarea unor credite bancare in conditii deloc avantajoase.

Si totusi, exemplele referitoare la mici companii care au supravietuit si crescut in asemenea situatii exista. Povestile de succes nu amintesc nimic insa despre cele mai multe incercari care au avut viata scurta si au sfarsit rapid, confruntandu-se cu experienta neplacuta a esecului.

Ceea ce nu inteleg cei mai multi dintre cei care se incumeta pe calea antreprenoriatului este ca banii singuri nu garanteaza reusita. O afacere profitabila mai are nevoie in egala masura de o idee stralucita, de un plan de afaceri riguros, dar si de competente profesionale, fler, multa munca si putin noroc. citeste tot articolul

NINO, NINO, NINO!

31 ianuarie 2010 de Marcel Istrate

Pana in 1989, cateva decenii ne-a fost interzis sa visam dincolo de granitele tarii natale. Valorile occidentale ne erau inaccesibile si putinii romani care s-au stabilit totusi in Marea Britanie au facut-o cu riscul de a se rupe pentru totdeauna de Romania si de cei ramasi acasa.

Apoi, au ajuns in Tara Albionului doar romanii mai indrazneti. O mica parte dintre ei au reusit sa traiasca pe aceste meleaguri; si-au procurat acte false de identitate si si-au cumparat o alta nationalitate, care sa le ofere drepturi pe care cei din Romania nu le aveau.

In fine, am trait momentul 1 ianuarie 2007, cand am intrat oficial in randul cetatenilor Europei. Si inca avem impresia ca suntem tratati ca europeni „de mana a doua”. Ca sa lucram in Marea Britanie trebuie sa ne supunem unor proceduri complicate si sa obtinem acte care oricum nu ne confera libertatea de a munci conform calificarii si pregatirii noastre profesionale…

Din vara anului trecut, functionarii din Regatul Unit au inceput sa ne refuze si alocarea asa numitului NINO, acordat individual, pe baza caruia plateam taxe catre statul britanic. Era singurul pas pe care il puteam parcurge relativ lejer, ca pe o formalitate. Iar acum nu mai intelegem nimic…

Este o noua restrictie mascata impusa romanilor pe piata muncii britanice sau doar o alta lectie neinvatata din complicata lor democratie? citeste tot articolul

Ghidul incepatorului in ceea ce priveste taxele

30 noiembrie 2009 de Liviu Untaru

HM Revenue & Customs (HMRC) colecteaza taxele pentru a plati serviciile publice. In fiecare an, The Chancellor’s Budget stabileste cat va costa fiecare serviciu public si ce taxe sunt necesare de colectat pentru ele. Taxele cheie pe care fiecare individ va trebui sa le plateasca sunt: Income Tax (taxa pe venit), Capital Gains Tax (taxa pe venituri suplimentare), citeste tot articolul