Tăriceanu, împotriva președintelui

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 17 iunie 2016

Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ proiectul de lege depus de Călin Popescu Tăriceanu prin care președintele României este exclus din procedura de numire a mai multor funcții-cheie din Justiție. CSM a arătat că, deși „pare în acord cu principiile democratice care fundamentează alegerile libere, este deficitară sub mai multe aspecte”. Astfel, CSM arată că în textul inițiativei nu se arată concret care este modalitatea de organizare a alegerilor pentru președintele ICCJ sau ce cvorum este necesar. De asemenea, CSM se arată îngrijorat de faptul că proiectul lui Tăriceanu ar face posibil că „alegerea unora dintre judecători să nu aibă la bază abilitățile manageriale ale acestora”. Consiliul nu este de acord nici cu schimbarea modului de numire a celor mai înalte funcții din Ministerul Public, subliniind faptul că este esențial ca promovarea și revocarea în funcțiile de conducere din Ministerul Public să se facă de către președinte, dar la propunerea CSM, astfel încât să fie respectat articolul 94 din Constituție, iar atribuția esențială să rămână „autorității judecătorești, nu puterii executive”.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!