Tăriceanu nu demisionează

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 27 mai 2016

Calin Popescu Tariceanu70Călin Popescu Tăriceanu încearcă să pară netulburat de faptul că DNA a început urmărirea penală în cazul său. El declară că se aștepta la această decizie, sugerând că nu se face vinovat de nimic, în vreme ce organul de investigare poartă toată vinovăția.

„Mă așteptam. De multă vreme este declanșată o vânătoare la adresa mea, nu mai e o surpriză, am numai un gust amar”, a declarat Tăriceanu. „Faptul că îl cunosc pe un om care întreprinde acțiuni în afara legii nu înseamnă că îl favorizez dacă mă întâlnesc cu el. Astea sunt interpretările date de procurori și nu îmi rămâne decât să îmi caut dreptatea în justiție”.

Mai mult, el susține că DNA și SRI au devenit o „supra-putere ocultă și irațională” pe care o compară cu Securitatea. „Mă întreb astăzi, încă o dată, cine anume stabilește politica DNA și SRI, cine decide, în interiorul acestor instituții, care va fi următoarea victimă? Aceste agenții au devenit o supra-putere, situându-se deasupra celor trei puteri constituționale ale statului. O supra-putere ocultă și irațională ce trezește, în mintea generațiilor mature, amintirea rolului pe care-l juca cândva partidul comunist și brațul său înarmat, securitatea”, scrie Tăriceanu, într-o scrisoare deschisă adresată alegătorilor.

Președintele Senatului nu este dispus să demisioneze din funcție, pentru a se pune la dispoziția organelor de anchetă. Dimpotrivă, el acuză justiția că se comportă asemeni torționarilor comuniști din anii ’50, hărțuind oameni nevinovați. DNA Brașov a început urmărirea penală pe numele lui Tăriceanu, pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului. Măsura a fost luată în legătură cu declarațiile date de șeful Senatului ca martor în dosarul retrocedării unei suprafețe din pădurea Snagov și a fermei Băneasa, în care sunt trimiși în judecată Paul de România, Remus Truică, Tal Silberstein și Dan Andronic.

În opinia lui Vasile Blaga, copreședintele PNL, cea mai firească decizie a lui Tăriceanu ar fi să demisioneze. „Nu m-am pronunțat niciodată asupra unui dosar aflat în instrumentarea magistraților. Nu o să o fac nici acum, dar în ceea ce îl privește pe președintele Senatului, de data aceasta, eu cred că cel mai bun lucru pe care ar putea să îl facă domnia sa este să își dea demisia din funcția de președinte al Senatului, pentru că, până la urmă, lezează interesele țării. Nu a mai fost niciodată o astfel de situație”.

 

Dorin Marian, urmărit și el

Dorin Marian, șef al Cancelariei prim-ministrului în mandatul lui Călin Popescu Tăriceanu, a fost pus sub urmărire de DNA, pentru mărturie mincinoasă în dosarul privind retrocedarea Fermei Băneasa și a unei părți din Pădurea Snagov, revendicate de prințul Paul. Potrivit procurorilor, Dorin Marian a făcut declarații mincinoase sub jurământ, pe 28 aprilie, când a spus că Marius Andrei Marcovici i-a fost consilier personal pe când era șef al cancelariei lui Tăriceanu. Procurorii acuză că Marcovici și alte persoane l-au făcut pe prințul Paul să creadă că au influență în lumea politică și îl pot ajuta să obțină retrocedările revendicate fără drept, între care Ferma Regală Băneasa și o parte din Pădurea Snagov.

În dosarul privind aceste retrocedări, DNA a trimis în judecată, pe 18 mai, peste 20 de persoane, printre care Paul al României, Remus Truică, Dan Andronic și oamenii de afaceri israelieni Benyamin Steinmetz, Tal Silberstein și Moshe Agavi, pentru care a fost emis mandat de arestare în lipsă. Tal Silberstein i-a fost consilier lui Tăriceanu, pe când acesta era prim-ministru, iar Marcovici era considerat „omul lui Tal”, persoana cu care se discuta în lipsa sau care transmitea dispozițiile omului de afaceri israelian.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!