Tăriceanu: țintă în mișcare

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 1 aprilie 2016

Calin Popescu Tariceanu_presedintele senatuluiPNL a declanșat strângerea de semnături pentru debarcarea președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pentru o listă întreagă de abateri de la comportamentul constituțional.

Deși acuzațiile sunt serioase și bine argumentate, șeful ALDE se declară intangibil: „Nu mă tem de astfel de demersuri și abordarea politică pe care am avut-o până acum voi continua să o am și în viitor. Cred că este pentru PNL un exemplu extrem de edificator privind modul de a gândi și de a face politică, un mod care este, evident, inspirat, copiat de la fostul PDL, care din ce în ce mai mult se manifestă ca fiind forța conducătoare în cadrul actualului PNL. Nu fac decât să confirme ce am spus în ultima vreme: PNL, fostul partid istoric, a ajuns astăzi un fel de copie a fostului PDL, cu inspirația de la președintele pe care l-a avut PDL multă vreme”, a afirmat luni Tăriceanu, la Palatul Parlamentului.

O problemă delicată este poziția UNPR față de acest demers al PNL. Pe această temă, președintele UNPR, Valeriu Steriu, declară că nu a negociat cu nimeni în acest sens, dar a avut o discuție cu colegii pentru a analiza propunerea. „Noi hotărâm în cadrul grupului nostru senatorial ce facem cu votul în cazul domnului senator Tăriceanu. Noi nu am negociat nimic cu nimeni, în clipa de față am avut o discuție cu colegii de la Senat pentru a analiza și noi această propunere, pentru a avea un punct de vedere al nostru, al UNPR-ului. Vom avea un punct de vedere și vom vedea dacă participăm sau nu participăm la acest demers”, a precizat Steriu.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!