Tătărușanu ar putea avea concurență

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 3 aprilie 2015

Ciprian Tatarusanu suteaza - Antrenament echipa Steaua.Titular în primele luni ale lui 2015, până la accidentare, Ciprian Tătărușanu a reușit să impresioneze în formația Fiorentinei. Devenit de ceva vreme prima alegere a antrenorului Vicenzo Montella după ce brazilianul Neto a refuzat să-și prelungească înțelegerea care expiră în vară, fostul stelist are parte acum de o veste care nu este tocmai bună.

Portarul de 28 de ani a impresionat în meciurile jucate, iar plecarea lui Neto părea până acum să-l transforme în titular fără drept de apel, numai că în realitate, lucrurile sunt diferite.

Conform presei din Italia, șefii clubului toscan au pus ochii pe unul dintre cei mai talentați portari italieni ai momentului. La Nazione informează că directorul sportiv Daniele Prade îl vrea din vară pe Simone Scuffet, un portar de doar 18 ani de la Udinese, care a avut un debut extraordinar în Serie A și care joacă pentru naționala de tineret a Italiei.

Scuffet, care a debutat în prima ligă italiană la numai 17 ani, este considerat noul Buffon, iar managerii Fiorentinei vor să profite de faptul că Udinese l-a preferat în ultima perioadă pe grecul Karnezis în poartă. Portarul, care a jucat și finala EURO U17 în 2013, cedată în fața Rusiei la penalty-uri, în ciuda faptului că el a reușit să apere două lovituri de la 11 metri, nu a mai fost introdus în primul 11 după venirea lui Andrea Stramaccioni, așa că nemulțumirea sa a crescut.

Cel mai probabil, spun tot jurnaliștii italieni, Fiorentina va trebui să plătească niște milioane bune pentru Scuffet, acesta fiind cotat deja la peste 6 milioane de euro.

Italienii mai cred că, în cazul în care transferul lui Scuffet nu se va realiza, Fiorentina va lua oricum un alt portar din Serie A, fie că va fi Antonio Mirante (Parma) sau Luigi Sepe (Empoli).

Nu sunt neapărat vești bune pentru român, dar o echipă mare va crea întotdeauna concurență pe posturile de care dispune, astfel că dacă Tătărușanu va dori cu adevărat să joace într-un campionat puternic și la o echipă cunoscută, atunci toată această concurență poate fi, de fapt, în avantajul său.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!