Tătărușanu, în cădere liberă

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 14 noiembrie 2014

558 tatarusanuCiprian Tătăruşanu nu a debutat încă în Serie A, deși portarul se transferase pentru a fi titular. Goalkeeper-ul român al Fiorentinei a fost rezerva lui Neto în toate cele 10 partide de campionat disputate până acum.

În ciuda acestui fapt, antrenorul Vincenzo Montella i-a acordat lui Tătăruşanu posibilitatea de a juca în grupele Europa League, iar românul a fost integralist în toate cele patru meciuri ale Fiorentinei. Mai mult, el nu a primit decât un gol în aceste meciuri, în egalul înregistrat pe teren propriu contra lui PAOK Salonic, în ultima etapă.

Cu toate acestea, faptul că a evoluat foarte puţin în ultima vreme se vede direct şi în cota de piaţă estimată de site-ul german transfermarkt.de. La ultima actualizare a acestuia, valoarea lui Ciprian Tătăruşanu a scăzut cu 700 de mii de euro, până la 3 milioane de euro. Aceeaşi cotă de piaţă o avea şi în septembrie 2013, pe când evolua la Steaua. Atunci când a părăsit Ghencea pentru Serie A, cota sa era de 3,7 milioane de euro.

Altfel, Ciprian Tătăruşanu a apărat poarta României în toate cele trei partide din preliminariile pentru Campionatul European din Franţa, de peste 2 ani, și probabil că va fi titular și la partida pe care România o va susține în compania Irlandei de Nord.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!