Tătărușanu începe drumul spre titularizare

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 7 august 2014

546 ciprian tatarusanu

Tătăruşanu devine, încet și sigur, portarul titular al italienilor de la Fiorentina. Goalkeeper-ul român în vârstă de 28 de ani a avut o evoluţie apreciată de presa din Italia în finala Copa Euro America, câştigată de gruparea italiană cu 1-0 în faţa lui Universitario.

Vincenzo Montella îi dă din ce în ce mai mult credit fostului jucător al Stelei. Tehnicianul l-a utilizat pe român ca titular în patru din cele cinci partide de pregătire disputate de formaţia toscană în turneul din America de Sud, iar prestaţiile lui Tătărușanu sunt mai sigure de la meci la meci.

În weekend, portarul naţionalei României a fost unul dintre cei mai buni de pe teren în disputa cu Universitario (1-0 pentru Fiorentina, gol Brillante), salvându-şi pe final echipa de la primirea unui gol care putea fi considerat ca și făcut. Presa din Italia nu a rămas indiferentă față des prestaţia lui Tătăruşanu, pe care l-a lăudat pentru modul în care s-a integrat în trupa italiană.

„Protagonistul finalului de meci a fost Tătăruşanu, ale cărui intervenţii au fost salvatoare. În special parada de la lovitura de cap a lui Martinez a fost una deosebită. Un meci bun pentru portarul român”, notează Gazzetta dello Sport.

Portarul român a fost integralist, semn că Montella se gândeşte la varianta titularizării sale în Serie A. Aproape cert, tehnicianul italian îi va rula în perioada următoare pe Neto şi Tătăruşanu, pentru a se decide pe cine va miza la primul meci oficial al sezonului. Acesta va avea loc pe 30 august, împotriva Romei, în prima etapă a campionatului intern.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!