Taxa pe stâlp scumpeşte curentul

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 5 iunie 2014

taxa pe stalp

Taxa pe stâlp, aprobată recent, se va regăsi în facturile la electricitate ale consumatorilor casnici, care ar putea astfel să crească cu 1-2%, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ, la o conferinţă de specialitate.

„Legislaţia spune că orice cost se regăseşte în preţul final”, a afirmat Havrileţ, citat de Mediafax. El a adăugat că încă nu poate fi estimat impactul în facturi al acestei taxe, pentru că nicio companie nu a transmis ANRE cereri de recunoaştere în tarife a taxei. Totuşi, recunoaşterea în facturi va fi făcută ori la 1 iulie, ori la 1 ianuarie 2015 şi va afecta doar preţul reglementat al energiei, a precizat Havrileţ.

Impozitul pe proprietate pentru construcţiile speciale, de 1,5% din valoarea construcţiei, a fost introdus la începutul acestui an, iar normele metodologice care clarifică modul de achitare a taxei au fost aprobate recent, prima plată fiind efectuată până la 26 mai, iar a doua urmând să fie făcută până la 25 septembrie.

Ministerul Finanţelor a înregistrat la 26 mai din declaraţiile companiilor care trebuie să plătească taxa pe construcţii speciale suma de un miliard de lei, mai mult decât dublu faţă de estimările înscrise în bugetul pe acest an, a declarat secretarul de stat în MFP Dan Manolescu. El a afirmat că Guvernul a convenit cu FMI să treacă în buget o sumă mai mică din taxa pe construcţiile speciale, însă estimările de încasări erau mai mari. La sfârşitul lunii aprilie, premierul Victor Ponta arăta că Guvernul va obţine din impozitarea construcţiilor speciale un surplus de venituri, cu mult peste ţinta stabilită în mod precaut de Fondul Monetar Internaţional, care reprezintă unul dintre principalele argumente pentru a reduce contribuţiile de asigurări sociale.

 

Taxă criticată

Producătorii de energie nu vor putea suporta taxa pe construcţiile speciale, care este „ne-sustenabilă şi împovărătoare“, a declarat avocatul Remus Borza, şeful firmei Euro Insol, care administrează Hidroelectrica în perioada insolvenţei.

„Taxa pe stâlp nu este sustenabilă şi este împovărătoare, erodează profitabilitatea Hidroelectrica. Performanţa financiară din 2013 nu se poate repeta în 2014. Taxa pe stâlp este aberantă din perspectiva incidenţei asupra unor construcţii, de exemplu tunele săpate în inima muntelui sau a unor utilaje instalate pe fundul lacurilor de acumulare. (…) Şi taxa pe apa uzinată este apocaliptică, parcă ar fi sfinţită din râul Iordan”, a spus Remus Borza, potrivit Mediafax. De asemenea, avocatul Gabriel Biriş declara recent că taxa pe stâlp va aduce bani care sunt scoşi din economie, adăugând că „nicio ţară sănătoasă la cap nu-şi permite să impoziteze investiţiile”.

 

Fără creşteri la preţul gazelor

Creşterea suplimentară a preţului gazelor nu mai este necesară, deoarece tarifele au fost aliniate deja cu cele din ţările din regiune, a declarat ministrul delegat pentru energie, Răzvan Nicolescu, în cadrul aceleiaşi conferinţe. „Nu se mai impune o creştere suplimentară a preţului gazelor pentru că deja avem preţuri apropiate de cele din ţările din regiune, iar rolul alinierii preţurilor nu este să avem preţuri mari, ci convergente. Convergenţa este atinsă”, a afirmat ministrul, citat de Mediafax.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI să renunţe la preţurile reglementate la electricitate şi gaze. Populaţia beneficiază de o perioadă mai lungă de aplicare a liberalizării preţurilor gazelor naturale, respectiv până în 2018, termen care ar putea fi, însă, prelungit cu un an.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!