Tecău avansează spre turneul campionilor

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 24 octombrie 2014

555 horia tecauRomânul Horia Tecău se menţine pe locul 15, cu 3.490 de puncte, în clasamentul ATP de dublu dat publicităţii, el şi partenerul său, olandezul Jean-Julien Rojer, ocupând în continuare locul 6 în clasamentul pe echipe, clasament care contează pentru Turneul Campionilor de la Londra.

Pentru finala sezonului mai sunt disponibile patru locuri, după ce patru perechi de dublu au obţinut deja calificarea. Bob şi Mike Bryan, Daniel Nestor şi Nenad Zimonjici, Alexander Peya şi Bruno Soares, precum şi Julien Benneteau şi Edouard Roger-Vasselin sunt deja în posesia locurilor de la Londra.

Considerați principali favoriţi la Stockholm, însă eliminaţi în primul tur, Tecău şi Rojer continuă cursa pentru Turneul Campionilor la Valencia, o competiţie de 500 de puncte ATP, unde sunt cap de serie numărul 4.

Ultimul turneu care va stabili echipele calificate pentru Londra va fi cel de săptămâna viitoare, de la Paris Bercy, turneu care intră în categoria Masters 1.000.

Primii zece jucători din clasamentul ATP de simplu sunt următorii:

1. Novak Djokovici (Serbia) 11.510 puncte
2. Roger Federer (Elveţia) 9.080
3. Rafael Nadal (Spania) 8.105
4. Stanislas Wawrinka (Elveţia) 5.385
5. David Ferrer (Spania) 4.585
6. Tomas Berdych (Cehia) 4.485
7. Kei Nishikori (Japonia) 4.355
8. Marin Cilici (Croaţia) 4.105
9. Milos Raonici (Canada) 3.840
10. Andy Murray (Marea Britanie) 3.795

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!