„The Romanians are coming”

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 6 aprilie 2015

Super titlu. Cu super-eroi. Mai tare ca „Wikingii”, chiar dacă aceia soseau pe corăbiile lor înfricoșătoare cam în zorii zilei sau la miezul nopții, distrugând tot ce găseau în cale. Și mai era,

parcă, o chestie la fel de tare, în „Game of Thrones”; acel refren straniu și ușor înspăimântător: „The winter is coming…” Adică „ați dat de dracu’, vedeți voi ce se întâmplă, io vă spun numa atâta: vine iarna. E clar, da? Faceți cum vreți. Io v-am zis.” Cam în acest registru se află și tenebrosul titlu născocit de Channel 4: „The Romanians are coming.” Este un mod deștept de a sugera Apocalipsa, ca și cum ar fi o simplă publicitate la ciocolata Rom. Faptul că emisiunea a primit deja 120 de plângeri în care se vorbește despre rasism nu e neapărat semnificativ (nici nu ar avea cum, căci românii și britanicii fac parte din aceeași rasă umană, locuiesc pe același continent și împărtășesc aceleași valori). Emisiunea poate primi și un milion două sute de mii de plângeri, dar, în același timp, poate continua nestingherită atâta vreme cât acolo se află un creier un pic bolnav, care și-a ales să trăiască în altă lume decât cea reală. În lumea reală există amenințări. Însăși civilizația europeană e amenințată în fundamentele ei, e scuturată de seisme teroriste și de neînțelegeri fundamentaliste. E scurt-circuitată de decapitări sumare, lovită de damblagii depresivi care se aruncă cu avioanele în crestele munților, anulată de discursuri care nu mai vor cultură, ci promovează crima la rang de valoare internațională. Mergem în marche-arrière, cu privirile lipite de oglinda retrovizoare, ca să vedem ce valori ale umanității vom zdrobi în retragerea noastră intempestivă, fără vreo posibilitate de a pune frână. Din tot acest peisaj incredibil, cu nebuni care își pun explozibil și la buletin, ca să nu-și mai vadă poza oficială, canalul britanic de televiziune a ales tema secolului: vin românii. În fața acestei dovezi de acuitate jurnalistică și competență comunicațională rămâi trăznit. Nu de alta, dar românii au venit deja, unii au și plecat, au venit și ungurii, și polonezii, și bulgarii, și francezii, mai sunt de venit și sârbii, poate și croații, mai sunt de plecat din britanici spre alte continente (mulți au tuns-o spre SUA sau Australia), vin în valuri indienii și arabii, africanii și asiaticii din fostele colonii engleze, e un du-te vino continuu, care se cheamă migrație și se întâmplă cam de șase mii de ani încoace. Singura noutate ar fi să vină extratereștrii, dar și ăștia s-au cam banalizat, ba că vin, ba că nu mai vin, îi tot așteptăm de vreo două secole și ei se fac că le miroase a tămâie, neam să se atingă de planeta noastră albastră, să nu ia vreun virus. Așa că pe frații noștri de la Channel 4 îi admirăm pentru tenacitate și îi întrebăm pe când un subiect despre descoperirea Americii, care li s-ar părea, neîndoielnic, o mare noutate.

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

O parere la “„The Romanians are coming””

  1. Ion Spune:

    Da, INVAZIA romaneasca e mai tare ca cea a wikingilor, ca cea a sovieticilor, ca cea a rusilor in Afganistan si Siria etc… ptr ca romanii sunt ILEGAL educati sa migreza si sa traiasca CLANDESTIN… 🙂
    Care rasa, popor sau trib traieste si in tara lui ILEGAL, clandestine si fara acte? 🙂
    Invaziile romanesti sunt celebre, la fiecare ocazie, Olimpiada, meci international sau „chef de duca: romanasii se duc, pleaca, migreaza sfidand taxele, frontierele, pasapoartele, vamesii, patrulele, limbile, obiceiurile, culturile, etc ptr ca ei mereu au fost NOMAZI, corcituri otomane, hunice si geto-dacice in cautare de PASUNI, femei, viata usoara si fara obligatii sociale… 🙂

Spune-ti si tu parerea!