„The Sun” renunţă la accesul online contra-cost

Articol publicat in sectiunea UK la zi pe data 11 noiembrie 2015

uk_tabloidul-the-sun

Experimentul realizat de tabloidul britanic de a aduna un număr suficient de cititori online care să fie dispuşi să plătească £2 pe săptămână s-a încheiat, fără reuşită. Astfel că site-ul thesun.co.uk va putea fi consultat din nou în regim de gratuitate începând cu 30 noiembrie 2015.

Odată cu sosirea în septembrie la cârma tabloidului The Sun şi a cotidianului The Times a controversatei Rebekah Brooks, fost manager al publicaţiei defuncte News of the World, s-a anunţat prima schimbare de strategie – renunţarea la abonamentul digital pe site-ul thesun.co.uk.

Tabloidul britanic a recunoscut astfel că cititorii nu sunt dispuşi să plătească online pentru acest tip de jurnalism. Este o lovitură destul de grea pentru The Sun, în condiţiile în care mass media scrisă se confruntă cu dificultăţi considerabile datorate scăderii constante a veniturilor generate de publicitate.

—————————————

„În ceea ce priveşte jurnalismul popular, în general, cred că este incredibil de greu să implementezi cu succes un model de abonament pentru acest tip de conţinut. Acest tip de jurnalism nu oferă informaţii financiare de tip premium.”

Douglas McCabe, analist media la compania Enders Analysis

—————————————

Dintre marile publicaţii, sunt totuşi cazuri de succes în implementarea regimului de abonament digital, două publicaţii chiar făcând parte din portofoliul lui Murdoch – The Wall Street Journal şi The Times, pe lângă care trebuie amintite Financial Times şi The New York Times.

Prin renunţarea la abonamentul online se urmăreşte revitalizarea ziarului. Acesta ocupă în continuare primul loc la numărul de copii tipărite şi vândute în UK, însă pe plan digital, lucrurile stau în momentul de faţă foarte diferit. În luna septembrie a acestui an, spre exemplu, site-ul thesun.co.uk a numărat 1,1 milioane de cititori unici, în timp ce Daily Mail, actualmente cel mai important portal de ştiri în zona de tabloid, a numărat 13,4 milioane de vizitatori unici, iar următorul titlu clasat, Daily Mirror, a reuşit să strângă în septembrie 3,9 milioane de vizitatori unici.

„The Sun este încă un brand foarte puternic şi nu cred că brandul a fost distrus în vreun fel. Are încă o rezonanţă reală pe piaţă”, a subliniat analistul Douglas McCabe.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!