Tinerii români preferă universităţile din UE

Articol publicat in sectiunea Social pe data 29 mai 2014

În ultimii ani, tot mai mulţi tineri au plecat să-şi continue studiile în străinătate. Conform estimărilor făcute de organizaţii din domeniul educaţional, numărul studenţilor români risipiţi prin lume este de aproximativ 50.000. Destinaţiile universitare preferate sunt cele din Uniunea Europeană, informează Digi24.

În 2012, potrivit UNESCO, aproape 6.000 de români studiau la facultăţi din Italia, iar alţi 4.100 în Marea Britanie. Franţa se află pe locul al treilea în clasament, împreună cu Spania, cu peste 3.000 de studenţi români fiecare.

Domeniile preferate sunt: economico-financiar, IT şi inginerie, relaţii internaţionale şi studii politice. De-a lungul timpului, statul român a încercat să găsească soluţii pentru a-i aduce înapoi în ţară pe cei care şi-au definitivat educaţia peste graniţă.

Bursa specială „Guvernul României”, implementată în 2005, susţinea financiar tinerii admişi la facultăţi de prestigiu din Europa Occidentală. Guvernul asigura această finanţare cu o condiţie – ca după absolvire, tinerii să revină obligatoriu în ţară şi să lucreze în sectorul public între trei şi cinci ani. În cei cinci ani ai programului, niciunul dintre cei 149 de beneficiari ai bursei nu fusese angajat de stat.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!