România. Tinerii, sprijiniți să-și cumpere prima mașină

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Economie pe data 9 octombrie 2014

auto tineri

Guvernul vrea să lanseze din noiembrie programul „Prima Maşină”, prin care îşi propune să sprijine achiziţia de autoturisme noi cu credite bancare garantate de stat. Executivul estimează că proiectul va genera vânzarea a 20.000 de mașini anual.

„În primul rând dorim să sprijinim achiziţia de maşini noi de către tineri prin credite bancare garantate de stat, în al doilea rând să stimulăm achiziţia de autoturisme noi, mai sigure şi mai puţin poluante, şi, în al treilea rând, să încercăm să dezvoltăm cât mai mult producţia locală de autoturisme cu multiple efecte pe industria orizontală”, a declarat ministrul economiei, Constantin Niţă, într-o conferinţă organizată pentru prezentarea oficială a programului.

Programul este destinat în principal tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care vor avea prioritate, dar şi altor categorii de vârstă, şi vizează emiterea de garanţii de stat pentru creditele contractate de beneficiari în vederea achiziţiei de autoturisme noi.

Garanţia statului va acoperi maximum 50% din valoarea creditului acordat în cadrul programului, diferenţa fiind reprezentantă de autoturismul achiziţionat.

Valoarea creditului va fi de maxim 50.000 de lei plus TVA, la care se adaugă costul poliţei CASCO pentru primul an.

Avansul minim solicitat de bănci beneficiarului va fi între 5% şi 10% din valoarea creditului, scrie Mediafax.
Durata maximă a perioadei de creditate va fi de 84 de luni. Autorităţile estimează că prin acest program vor fi vândute

2.500-3.000 de maşini până la finele acestui an, respectiv 20.000 de unităţi noi anual.

Patru bănci interesate

Niţă a arătat că până în prezent patru bănci şi-au anunţat intenţia de participare în cadrul proiectului.

Ministrul economiei a precizat, răspunzând unei întrebări, că nu se intenţionează cumularea acestui program cu programul „Rabla”.

„După părerea mea, ceea ce se întâmplă cu Rabla este o problemă. Toate autoturismele vechi pe care le vedeţi le ţin câte un an, doi, după care vin cu ele la programul Rabla, ceea ce înseamnă că noi finanţăm de fapt, indirect, autoturismele vechi din alte state”, a spus ministrul economiei.

El a arătat că rata lunară pentru o maşină de 13.000 de euro achiziţionată prin acest program s-ar plasa la 150 de euro.

Pe de altă parte, Niţă a precizat că nu va fi posibilă achiziţia de maşini prin acest program mai scumpe decât plafonul stabilit, la care clientul să acopere diferenţa.

Premierul Victor Ponta a declarat că programul „Prima Maşină” va urmări să simplifice accesul tinerilor la creditare şi va fi destinat persoanelor cu venituri reduse, încurajând, însă, şi achiziţia de maşini mai puţin poluante şi stimulând industria autohtonă de autoturisme.

Cei doi producători auto din România, Dacia şi Ford, apreciază că programul „Prima Maşină” este unul util. Opinia este împărtăşită şi de APIA, care precizează, însă, că va fi nevoie de ajustări care să permită accesul mai multor mărci în cadrul proiectului.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!