Ţintă de soldat: să scoţi £13,2 milioane la păcănele cu doar 25p

Articol publicat in sectiunea UK la bani mărunţi pe data 18 octombrie 2015

uk-castig-pacanele

Mulţi dintre noi am pariat în jocurile online sau la casele de pariuri sume nesemnificative care uneori ne-au adus câteva lire, motiv pentru care ne-am considerat norocoşi. Însă, norocos cu adevărat este Jon Heywood, din Cheshire, care a smuls un câştig incredibil de £13,2 milioane dintr-un pariu de doar 25p.

Britanicul Jon Heywood, de 27 de ani, probabil că nu-şi punea mari speranţe în pariul său de numai 25p plasat la un joc de păcănele pe betway.com. Conform Sky News, jocul de păcănele „Mega Moolah” l-a răsplătit pe Heywood cu un câştig de £13,2 milioane!

Soldatul britanic a încremenit când a văzut rezultatul pariului său plasat pe 6 octombrie şi nu a şoptit nimănui despre câştigul său timp de trei zile, chiar continuând să meargă la muncă în această perioadă.

Acum, fericitul câştigător anunţă că va aloca o sumă considerabilă din câştig pentru tatăl său, care are nevoie de un transplant de inimă şi de unul de plămân. Britanicul, care în acest moment conduce un Fiat Punto, spune că vrea să îşi cumpere şi o maşină sport de lux, un Bentley Continental GT galben. Şi, de asemenea, vrea un concediu cu familia pe un vas de croazieră în Marea Mediterană.

Conform BBC, acesta ar fi cel mai mare câştig pentru un joc de păcănele online de până acum, depăşind cu puţin câştigul obţinut de un jucător în Finlanda în 2013.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!