Toni Greblă demisionează. DNA îl acuză de corupție și trafic de influență

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 6 februarie 2015

Toni Greblă a demisionat, miercuri, de la Curtea Constituțională, după ce DNA a cerut arestarea judecătorului constituțional. Greblă a declarat că a făcut acest gest pentru a nu afecta imaginea instituției și a respins toate acuzațiile aduse de procurori.

„Decizia nu e nici foarte ușoară, nici foarte facilă. Decizia mea este una personală. Colegii au luat act. Nu mi-a solicitat niciun coleg să fac acest lucru”, le-a spus Toni Greblă jurnaliștilor, la scurt timp după ce CCR a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că acesta a demisionat. Fostul judecător constituțional a spus că a decis să demisioneze „având în vedere evenimentele din ultima perioadă”. „Am făcut acest lucru pentru că sunt un om responsabil, înțeleg ce dificultăți ar interveni în perioada următoare”, a mai precizat el.

Toni Greblă a susținut încă o dată că el nu a devalizat banul public și a subliniat: „Nu am nicio contribuție la intervenția pe lângă vreo instituție sau autoritate a statului în favoarea cuiva.” Potrivit presei de la București, Greblă s-a justificat în legătură cu crescătoria de struți menționată de procurorii DNA în dosar, spunând că, în realitate, s-a implicat și a sprijinit „proiectul Dropia”, la care urmau să participe Ministerul Apărării, Ministerul Mediului, Academia de Științe Agricole, UNESCO România, UNESCO Bruxelles, „tocmai pentru a face ca (sic!) Câmpia Română să fie repopulată cu dropii”.

„Nu era un proiect privat, urma să se realizeze prin contribuția și colaborarea unor instituții din statul român. M-am implicat public în acest proiect, elaborat de specialiști (…) Nu am decât regretul că acest proiect nu va fi finalizat”, a mai adăugat el.

Grebla a respins și acuzațiile cu privire la amenințările pe care le-ar fi făcut la adresa unor martori din dosar, spunând că „lucrurile au fost exact invers”.

„Nu am absolut nicio vină și nu din această cauză am demisionat, pentru că ancheta probabil se va desfășura în continuare și la sfârșit vom vedea și veți vedea că eu sunt nevinovat”, a mai spus Toni Greblă care și-a asumat faptul că a avut o „relație considerată nepotrivită” cu Ion Bircină, finul său, cunoscut în mass-media ca interlop.

 

Nimeni nu m-a presat

Întrebat de jurnaliști dacă s-au făcut presiuni asupra lui pentru a demisiona, acesta a răspuns: „Nu, nu a făcut nimeni presiune directă pentru a demisiona.” Pentru că jurnaliștii l-au întrebat cine a făcut presiuni indirecte asupra sa, Toni Greblă a spus: „La altă întrebare nu vă răspund; nu am dovezi în acest sens și nu pot să fac speculații”, precizând că este vorba despre „contextul evenimentelor din ultima perioadă”. „Asupra mea nu a făcut nimeni direct vreo presiune să demisionez”, a mai subliniat el, încă o dată, citat de ziare.com.

Întrebat de ce, dintre cei nouă judecători de la CCR el este singurul vizat de anchetatori, Toni Greblă a precizat: „Nu știu să vă dau o explicație acum, bazată pe probe, dvs. puteți să faceți orice comentariu, eu însă mă abțin.”

Toni Greblă a refuzat să facă orice referire la o posibilă implicare a SRI, lucru menționat recent de Elena Udrea. „Nu dețin niciun fel de probă, nu pot să comentez, nu îmi e în caracter să fac speculații, s-ar putea interpreta că eu sunt subiectiv”, a explicat el.

În legătură cu posibila sa arestare, Toni Greblă a declarat că „solicitarea, din câte am înțeles, nu a ajuns la Senat, iar acum, ca urmare a deciziei mele, solicitarea rămâne fără obiect”. Ca urmare a demisiei, Toni Greblă poate fi reținut și propus spre arestare oricând decid procurorii, fără să mai fie nevoie de avizul Senatului.

„Eu am fost solicitat de DNA și m-am prezentat. O să mă prezint la toate solicitările organelor de anchetă. Pe acuzațiile aduse în spațiul public nu cred că se pune astfel problema (…) Pot să vă mai spun că eu nu mă tem de o anchetă. Sper să fie imparțială (…) Niciunul din colegi și nici oameni din anturajul meu, din diverse funcții, nu m-au încurajat – demisia e actul de responsabilitate pe care am vrut eu să îl fac”, a mai declarat el.

 

De ce îl acuză DNA

DNA a solicitat, marți, Senatului aviz pentru arestarea preventivă a lui Toni Greblă, judecător la Curtea Constituțională. Fost senator PSD, Toni Greblă susține că nu a văzut încă dosarul și că a aflat de cererea procurorilor de la televizor. Avizul trebuie acordat de Senat pentru că această Cameră a fost cea care l-a numit pe Toni Greblă membru al CCR.

Într-un comunicat remis, marți, presei de DNA se arată că cererea de arestare și trimitere în judecată are în vedere mai multe infracțiuni, cum ar fi trafic de influență, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile, constituirea unui grup infracțional organizat, favorizarea făptuitorului sau folosirea de informații care nu sunt destinate publicității.

„Față de momentul inițial, au apărut elemente care conturează suspiciunea rezonabilă a săvârșirii ultimelor două infracțiuni menționate, în sensul în care judecătorul de Curte Constituțională Toni Greblă, în cadrul unei întâlniri directe cu o persoană care avea calitatea de suspect într-o cauză penală aflată în instrumentare la DNA, i-a întărit convingerea că, în cazul în care ancheta va reprezenta un pericol pentru acesta din urmă, va afla acest lucru și îi va comunica, lăsându-l să creadă că are influență pentru a obține aceste informații de la organele judiciare”, se mai arată în comunicatul DNA.

Toni Greblă, judecător CCR și fost senator PSD, este, începând de joia trecută, urmărit penal pentru mai multe infracțiuni, printre care trafic de influență și constituire de grup infracțional organizat. Fostul parlamentar mai este acuzat de efectuarea unor „operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”, dar și că ar fi luat 57.000 de euro mită de la finul său pentru a interveni în favoarea firmelor acestuia pe lângă funcționari publici.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!