Tot ce trebuie să știți pentru a lucra ca TEACHING ASSISTANT

Articol publicat in sectiunea Muncă pe data 23 martie 2015

asistenti-profesori

Româncele proaspăt sosite în UK îşi găsesc cel mai uşor de muncă în curăţenie. Dar, de când avem drept de muncă nelimitat, spectrul posturilor ce pot fi accesate s-a mărit considerabil. Dintre multele variante disponibile, a deveni teaching assistant este oarecum la îndemână. O bună cunoaştere a limbii engleze şi plăcerea de a lucra cu copiii ar putea fi atuuri importante în obţinerea unui astfel de loc de muncă ce poate aduce uneori chiar şi £20.000 pe an.

 

Ce face un teaching assistant (TA)?

Un TA lucrează alături de profesor, atât în ciclul primar, cât şi în cel gimnazial. TA-ul poate lucra cu câte un singur elev odată sau cu un grup restrâns de elevi. Ca şi la asistenţii medicali, postul de teaching assistant nu este exclusiv pentru femei, iar rolul său este vital bunei desfăşurări a activităţii şcolilor primare şi gimnaziale.

De cele mai multe ori, un TA va lucra cu elevii din sala de curs, însă uneori va lua copii în altă încăpere pentru a-i asculta la citit sau a-i medita dacă au dificultăţi la diverse subiecte.

Un TA, ce poartă în unele şcoli altă titulatură, de classrom assistant sau de learning support assistant, îndeplineşte şi diverse sarcini care îi permit profesorului asistat să se concentreze pe activitatea de predare. El ar putea să pregătească sala de studiu pentru o anumită lecţie (să aşeze echipamentul pentru lecţia de matematică, spre exemplu), să facă ordine după o oră sau să afişeze pe pereţi lucrările copiilor.

Ca şi teaching assistant, îl va ajuta pe profesor la ieşirile cu elevii şi la evenimentele sportive. Iar dacă un elev este supărat sau s-a accidentat, TA-ul va prelua cazul, în timp ce profesorul se va ocupa de restul copiilor.

Un TA care vorbeşte şi o a doua limbă are un avantaj, pentru că va putea relaţiona cu acei elevi care vorbesc acea limbă mai bine decât engleza. În ciclul gimnazial, un teaching assistant va lucra cel mai des cu elevi care au dificultăţi de învăţare sau un handicap. Oricum, atribuţiile unui TA vor varia de la o şcoală la alta.

 

De ce ai deveni un teaching assistant?

Postul de teaching assistant este unul foarte flexibil. Se poate lucra atât full time, cât şi part time, mai puţin în perioadele de vacanţă ale elevilor şi poate fi un loc de muncă ideal pentru cei care sunt deja părinţi. Plus că, spre deosebire de profesori, un TA nu trebuie să ajungă la şcoală mai devreme sau să stea după program.

Pentru aceste motive, unii părinţi aleg să devină TA în şcoala primară a copilului sau într-o şcoală primară din apropiere, pentru că muncă lor s-ar încadra perfect cu programul copiilor, eliminând şi nevoia de a lăsa copilul în grija cuiva înainte şi după şcoală.

————————————–

Conform reed.co.uk, salariul unui teaching assistant începe de la £12.000 şi poate ajunge până la £20.000 pe an, aceasta în condiţiile în care beneficiază de vacanţele de care se bucură şi copiii. Urmărind posturile oferite de reed.co.uk, în jurul Londrei se poate câştiga între £65 şi £80 pe zi sau între £8,50 şi £13 la oră.

————————————–

Este un loc de muncă ce îţi oferă satisfacţia de a vedea că munca efectuată are un impact pozitiv asupra vieţii copiilor cu care lucrezi zilnic. Este posibilă, de asemenea, specializarea pe anumite subiecte sau îmbunătăţirea abilităţilor.

Şcoala te-ar putea încuraja să desfăşori o activitate mai specializată dacă vorbeşti una sau mai multe limbi străine, dacă ai abilitatea de a lucra cu persoanele cu handicap sau dacă ai o pasiune pentru un subiect de studiu anume.

 

Care sunt calificările necesare?

Nu sunt specificate cerinţe la nivel naţional pentru a deveni un teaching assistant, deşi autorităţile locale şi şcolile individuale vor trasa un set de cerinţe candidaţilor. Însă, odată ce ai devenit TA, va trebui să parcurgi un curs de introducere, în timp ce autorităţile locale îţi vor acorda oportunitatea de a te pregăti şi a-ţi dezvolta setul de abilităţi.

Vei fi un mentor şi un model pentru copiii cu care vei lucra, astfel că este vital să stăpâneşti foarte bine cititul, scrisul şi matematica elementară. Trebuie să fi şi un foarte bun comunicator, pentru că va trebui să relaţionezi atât cu colegii, cât şi cu elevii, în cele mai bune condiţii. Abilităţile organizatorice, răbdarea, flexibilitatea, creativitatea şi abilitatea de a câştiga încrederea copiilor, a profesorilor şi a părinţilor sunt atuuri.

Este ideal dacă ai la activ oarece experienţă în a lucra cu copiii, poate prin voluntariat. O astfel de experienţă îţi dă o şansă în plus la obţinerea locului de muncă şi, în plus, vei şti dacă va fi o activitate pe placul tău.

Pentru că se lucrează cu copii, dosarul trebuie să fie completat cu un cazier eliberat de Criminal Records Bureau. Şcolile sunt foarte stricte pe această temă, ele fiind responsabile de bunăstarea micuţilor pe care îi au în grijă.

Cele mai apreciate calificări urmărite de şcoli ar fi un Certificate of Higher Education in Early Years Professional Practice pentru a putea lucra cu copii mici, respectiv un NCFE Level 3 Supporting Teaching & Learning in Schools care oferă setul de abilităţi, practica şi cunoştinţele necesare pentru a ajuta elevii să înveţe.

 

Se poate avansa în carieră?

Unii teaching assistants au ambiţia de a ajunge ei înşişi profesori, iar postul de TA reprezintă un prim pas foarte nimerit pe acest traseu de carieră pe termen lung.

Se poate avansa în carieră şi în cadrul postului de teaching assistant – sunt patru grade. Cerinţele exacte pentru fiecare grad sunt stabilite de autorităţile locale sau de şcoli şi se-ntâmplă des ca şcolile să sprijine TA-ul să se pregătească pentru avansarea la gradele superioare. Gradul iniţial este TA1 şi trecerea la următoarele grade se face, de regulă, doar după obţinerea unui NVQ sau ceva echivalent.

Ultimul grad de TA este HLTA (Higher Level Teaching Assistant). Ca şi HLTA, vei avea un rol în planificarea unor lecţii, te vei implica în realizarea materialelor de studiu ajutătoare, te vei specializa pe un subiect anume, vei putea, sub supraveghere, să suplineşti profesorul şi vei fi responsabil să oferi sprijin celorlalţi asistenţi.

Pentru a deveni HLTA trebuie îndeplinite nişte cerinţe stabilite la nivel naţional. Şcoala îţi va oferi ajutorul necesar pentru a face tranziţia de la TA la HLTA, atunci când vei fi pregătit.

 

Unde mă pot angaja ca şi teaching assistant?

Şcolile primare, cele gimnaziale şi şcolile speciale au fiecare teaching assistants ca parte importantă a personalului. Rolul variază în funcţie de tipul de şcoală. Spre exemplu, în cadrul şcolilor gimnaziale se cere, de regulă, specializarea pe un subiect anume. Sau TA-ului îi este alocat un elev cu nevoi speciale, în timp ce rolul unui teaching assistant în cadrul şcolilor primare este unul mai general – se lucrează în mod regulat cu o clasă anume, acoperind toate subiectele din programa şcolară.

Într-o şcoală specială, ţi s-ar putea aloca un elev anume sau ai putea lucra în mod regulat cu o clasă anume. Datorită nevoilor mai complexe ale copiilor din aceste şcoli, se întâmplă frecvent ca unele clase să fie asistate de mai mulţi teaching assistants.

Ultimele cifre arată că şcolile primare angajează 230.000 de teaching assistants, în timp ce în şcolile gimnaziale lucrează 65.000, iar în cele speciale 30.000. Ţie unde ţi-ar plăcea să lucrezi?

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

O parere la “Tot ce trebuie să știți pentru a lucra ca TEACHING ASSISTANT”

  1. SCARLAT LIDIA Spune:

    Sunt profesor educator la o scoala speciala din Romania si as dori sa lucrez in Londra in acest domeniu.Cum as putea gasi un loc de munca in acest domeniu si acte sunt necesare?

Spune-ti si tu parerea!