Trabzonspor, după Lucescu

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 11 decembrie 2015

luceNoul preşedinte al clubului Trabzonspor, Muharrem Usta, a declarat că l-ar putea aduce în Turcia pe antrenorul Mircea Lucescu pentru sezonul viitor, însă tehnicianul a afirmat pentru presa din Ucraina că este fericit la Şahtior Doneţk.

„La finalul sezonului probabil ne vom înţelege cu Lucescu. Sunt prieten bun cu Lucescu. Nu vreau să îl pun într-o situaţie dificilă”, a spus Usta la televiziunea naţională din Turcia.

După ce Muharrem Usta a făcut aceste declaraţii, mass-media turcă a prezentat fragmente dintr-un interviu acordat de Mircea Lucescu presei ucrainene. Tehnicianul a vorbit în interviu, între altele, despre felul în care s-a despărţit de echipele pe care le-a pregătit în Turcia.

„Am lucrat în Turcia, dar acolo organizarea este foarte diferită. Preşedinţii cluburilor sunt aleşi pe 2 ani şi aduc imediat jucători importanţi, acest sistem nu permite creşterea fotbaliştilor. Preşedinţii vor doar jucători cu nume mari şi pentru aceştia se dau bani mulţi. Nu contează dacă grupările au datorii de 100 de milioane de euro, pe preşedinţi nu îi interesează asta. Eu am câştigat campionatul cu Galatasaray şi mai aveam contract pe 2 ani, dar când au venit noul preşedinte şi echipa sa s-au înţeles cu Fatih Terim şi au renunţat la mine. Am trăit o experienţă asemănătoare şi la Beşiktaş. Exista un conflict între preşedinte şi vicepreşedinte, astfel că am plecat şi de acolo, am venit la Şahtior. Şi am rămas aici. Sunt fericit la Şahtior şi cred că nimeni nu se gândeşte că trebuie să plec de aici”, a spus Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu antrenează echipa Şahtior Doneţk din 2004 şi a câştigat cu această formaţie de opt ori campionatul Ucrainei, de cinci ori Cupa Ucrainei, de şapte ori Supercupa Ucrainei şi o dată Cupa UEFA (2009). Tehnicianul român a pregătit în Turcia formaţiile Galatasaray (2000-2002) şi Beşiktaş (2002-2004). Cu aceste echipe a câştigat campionatul Turciei în 2002 (Galatasaray) şi 2003 (Beşiktaş) şi Supercupa Europei în 2000 (Galatasaray).

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!