Traian Băsescu acuză liderii europeni

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 25 martie 2016

Traian Băsescu a declarat că valul migrator islamist a adus teroriști în Europa, iar cei care plătesc cu viața sunt cetățenii europeni, nu liderii lor nesăbuiți.

„În Siria, în Irak, în Afganistan sau în Yemen, grupările teroriste islamiste sunt atacate de armate regulate, trupe speciale și forțe aeriene ale NATO, Federației Ruse, Iranului sau ale Arabiei Saudite cu riscul major de a fi decimate. Era logic ca, odată cu valul migrator islamist, organizațiile teroriste să-și transfere adepți cât mai mulți la loc sigur, în Europa, unde fac ce știu cel mai bine: UCID. Aici nu-i bombardează nici aviațiile aliate, nici armatele regulate nu pot fi desfășurate, nici trupele speciale nu pot acționa ca în teatrele de război, iar guvernele nu-și pot permite generalizarea introducerii stării de urgență, transformând Europa într-un Afganistan, pentru că și-ar recunoaște eroarea fatală în abordarea fenomenului migrației necontrolate.”

Fostul președinte al României a criticat în numeroase ocazii politica ușilor deschise promovată de cancelarul Angela Merkel în cazul crizei refugiaților și s-a opus inclusiv stabilirii cotelor de refugiați repartizate țărilor membre UE, argumentând că există astfel riscul unui val de atentate teroriste.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

O parere la “Traian Băsescu acuză liderii europeni”

  1. Adrian Spune:

    Oricat il injura diversii „diversionisti” , Traian Basescu ramane liderul de necontestat al romaniei. Istoria noastra se va mai invarti mult in jurul lui. Asta pentru ca este deosebit de inteligent si abil. Si spune lucrurilor pe nume. Un fel de Putin mai mic, pe care avem norocul sa-l avem aici.

Spune-ti si tu parerea!