Tratamente în străinătate de peste 310 milioane de euro

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Diaspora în lume pe data 13 februarie 2015

Românii s-au tratat în UE, Spaţiul Economic European şi Elveţia de peste 310 milioane de euro, din 2007. CNAS a achitat aproximativ 130,5 milioane de euro din această sumă şi are o datorie de 180,6 milioane de euro, potrivit informaţiilor furnizate agenţiei Mediafax.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a plătit în perioada 2007-2013 suma de 264,4 milioane lei, pentru serviciile medicale de care au beneficiat românii în străinătate, iar în 2014 a plătit 310 milioane lei, a declarat pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al CNAS, Mihaela Tănase.

La sumele plătite, care se ridică la aproximativ 130,5 milioane de euro, se adaugă şi cele datorate pentru tratamentele românilor în străinătate care totalizau, la nivelul lunii decembrie 2014, aproximativ 180,6 milioane de euro.

Potrivit legislaţiei, termenul de plată pentru serviciile medicale în străinătate este de 18 luni, în anumite cazuri putând fi prelungit şi până la 36 de luni.

„Niciunui asigurat român nu-i poate fi refuzat tratamentul în străinătate pe motiv că statul român nu a plătit la zi serviciile medicale, întrucât termenele de plată sunt clare: 18, respectiv 36 de luni de la emiterea facturii”, a mai spus Mihaela Tănase.

Cele mai mari datorii pentru tratamentele românilor au fost acumulate faţă de: Germania (63,5 milioane euro), Italia (34,5 milioane euro) şi Austria (24,5 milioane euro).

Primele cinci state membre pentru care instituţiile competente din România au eliberat formulare pentru tratamentul în străinătate sunt: Germania (331 formulare eliberate), Austria (202 formulare eliberate), Italia (143 formulare eliberate), Franţa (113 formulare eliberate) şi Ungaria (51 formulare eliberate).

Cele mai multe formulare E112/S2 au fost emise de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, cu 144 de formulare eliberate, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (93 de formulare eliberate) şi casele judeţene Timiş, Constanţa şi Dolj.

Cele mai multe formulare au fost eliberate pentru: afecţiuni oncologice (38,08%), boli ale sistemului circulator (25,95%), afecţiuni pediatrice (9,66%), afecţiuni neurologice (5,95%) şi afecţiuni ortopedice (5,5%).

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!